Accidentul a avut loc, miercuri dimineață,  în jurul orei 04,00, în localitatea Bistricioara din comuna Ceahlău, după ce autoturismul cu care cei patru tineri se întorceau de la o petrecere s-ar fi izbit de un TIR parcat pe marginea drumului. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Andrei Grancea, a declarat pentru Agerpres că victimele au rămas încarcerate în autoturism. La faţa locului au fost trimise două echipaje de pompieri, două ambulanţe şi un echipaj SMURD. Cei patru tineri au fost descarceraţi, medicii constatând că erau morţi.

 

În TIR nu se afla nici o persoană, potrivit sursei citate. Trei dintre victime au 20 de ani, iar a patra are 18 ani, toate fiind din localitatea Bistricioara. Poliţiştii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului. (Foto ISU Neamt)

 

Te-ar putea interesa și: