Trei persoane și-au pierdut viața și alte două au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc luni dimineață în județul Arad.
O mașină s-a răsturnat în zona localității arădene Zerind, potrivit Mediafax.ro.
Autoturismul s-a răsturnat pe DN 69 Arad - Oradea, la ieşirea din localitatea arădeană Zerind. Accidentul s-a soldat cu cinci victime, patru rămânând încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, maior George Pleşca.
Trei bărbați aflați în mașină au murit, în timp ce două femei în stare gravă au fost transportate la Urgenţa Spitalului Judeţean Arad.