Un accident în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc pe DN1, la kilometrul 32, în zona localităţii ilfovene Ciolpani, după ce un şofer care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum a acroşat alte două maşini, mai multe persoane, printre care şi un copil, fiind rănite.
Accidentul a avut loc în jurul orei 18.00, după ce şoferul unui Logan, care circula dinspre Bucureşti, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a intrat pe sensul opus. Loganul a acroşat astfel alte două maşini care circulau regulamentar, spre Capitală, a precizat pentru MEDIAFAX Anne-Marie Ciolcă, reprezentanta Poliţiei Ilfov.
În Logan se aflau în total cinci persoane, printre care şi un copil de aproximativ şapte ani, care a suferit fracturi. El şi mama lui, care conducea Loganul, au fost transportaţi la spital.
În total în accident au fost implicate 12 persoane, între care doi copii. La spital au fost transportaţi aceştia şi mamele lor, dar şi un tânăr. Ceilalţi şoferi şi pasageri au fost consultaţi la faţa locului de echipajele de prim-ajutor, fără a necesita spitalizare.