Un accident grav a avut loc în parcarea Băneasa Mall din Bucureşti. Un şofer teribilist a spulberat două taxiuri şi a ajuns cu bolidul în faţa unei cafenele, fiind la un pas să lovească mai mulţi pietoni.
Totul s-a întâmplat pe data 26 noiembrie, în parcarea mall-ului, după ce şoferul unui bolid de lux a scăpat maşina de sub control în timp ce conducea cu viteză.
Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar imaginile au fost publicate ulterior pe o reţea de socializare. Pe imagini se poate observa cum bolidul care circula cu viteză a lovit în plin două taxiuri şi a trecut printre acestea. Ulterior, maşina a sărit peste bordură şi a ajuns pe platoul din faţa mall-ului, acolo unde se aflau mai mulţi oameni.
Din fericire, niciun pieton nu a fost lovit de maşina scăpată de sub control.