Un accident grav de circulație a avut loc, miercuri seară, în București. În accident a fost implicat un echipaj de poliție, doi agenți fiind grav răniți.
Accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Bucureștii Noi din Capitală.
Din primele informații reiese că două mașini s-au ciocnit, între care una era o autospecială a Poliției.
Doi polițiști au fost grav răniți.
Martorii susțin că mașina de poliție circula cu semnalele acustice și luminoase pornite, potrivit Antena 3.
În acest caz se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.