Acces la INTERNET și APELURI SKYPE cu membrii familiei pentru DEȚINUȚI! Vezi aici condițiile necesare

Grija pentru deținuți este constantă în rândul autorităților. Contactarea familiilor acestora prin internet este acum posibilă în anumite penitenciare.

Relațiile de familie ale deținuților ocupă un loc important pentru autoritățile italiene.

 

Mai multe teste efectuate în diverse închisori au determinat Administrația Penitenciarelor din Italia să ia o decizie importantă pentru deținuți. Aceștia vor putea utiliza Skype pentru a discuta cu membrii familiilor: „deţinuţii vor putea avea contacte mai uşoare cu copiii, părinţii sau consorţii lor, reducând costul deplasărilor, al perioadelor de aşteptare şi al întrevederilor în interiorul structurilor penitenciare.”

 

Cu toate acestea, deținuții vor putea beneficia de această facilitate numai sub supraveghere deoarece aceste convorbiri cu rudele sunt considerate vizite, fapt pentru care vor fi supuse unor rigori privind autorizarea, durata și controlul.

 

Dacă deținutul îndeplinește cerințele necesare, atunci acesta va putea beneficia lunar de maxim 6 apeluri prin Skype și vor trebui să indice adresa de mail exactă și să existe o dovadă clară că deținutul și persoana cu care va lua legătura sunt rude.

 

Aceste apeluri se vor desfășura sub supravegherea unor polițiști penitenciari, aceștia putând vedea același conținut vizual precum deținutul și vor putea întrerupe apelul în orice moment., potrivit Agerpres.