Evenimentul Zilei vă propune un dialog de substanță cu profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și reputat sociolog, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, unde tocmai s-a finalizat un studiu asupra impactului unor scenarii de evoluție a pandemiei în România. Interviul este structurat în patru părți din care vă prezentăm azi a treia parte.
Victor Roncea: Pentru că v-ați referit, în principal, la dezechilibrul dintre medicina trupească și cea sufletească în practicile standard ale intervenției în cazul unei pandemii ar merita să insistăm asupra a ceea ce s-ar putea încadra în metodologia diagnosticării factuale a pandemiei. Cum se procedează pentru măsurarea valului pandemiologic? Există posibilități standard de măsurare?
Ilie Bădescu: Fără îndoială. Primul lucru pe care-l face un epidemiolog și de care trebuie să țină seama sociologul cu pregătire noologică atunci când vrea să facă el însuși măsurători, este clasificarea nominală. Un expert, medic de la spitalul de boli infecțioase Matei Balș atrage atenția asupra distincției dintre pandemiile seculare, care, altfel spus, au o vechime rezonabilă, precum este pandemia de gripă, și care afectează o populație cu o „imunitate” la scară comună și pandemiile noi care afectează o populație fără imunitate unde ar putea fi formulată ipoteza unei curbe exponențiale.
Cu toate acestea lucrurile nu stau așa. În primele zile ale pandemiei de COVID-19 în China răspândirea atingea o creștere de 30% pe zi, ceea ce, precum subliniază biofizicianul americano-britanic-izraelian, Michael Levitt, anunța o creștere exponențială și dacă s-ar fi menținut această rată de răspândire atunci „întreaga lume ar fi fost infectată în 90 de zile”. În realitate, după un timp, rata răspândirii s-a schimbat și tot astfel rata morților.
„Multe persoane sunt imune în mod natural la virus”
Victor Roncea: Ne puteți oferi câteva date din studiul tocmai finalizat asupra impactului unor scenarii de evoluție a pandemiei în România?
Ilie Bădescu: Ceea ce putem spune acum este că nu putem utiliza ratele din prima fază atunci când enunțăm parametrii unor scenarii de răspândire a bolii. În China, de pildă, cum ne arată dr Levitt, în faza inițială, o persoană infecta, în medie, câte 2,2 persoane pe zi. Era evident un model de creștere exponențială. Cu toate acestea, la circa două-patru săptămâni, numărul de noi infecții zilnice, conform aceluiași savant american, era aproape de zero.
În ciuda ratei alarmante a primelor zile, în Hubei, unde erau toate șansele ca toată populația să se fi infectat, rata celor infectați n-a trecut de 3%. Prin urmare, modelele și scenariile sunt foarte improbabile și extrem de hazardate. Ele pot servi doar ca sisteme de referință pentru estimarea capacității sistemice de răspuns la scara unei societăți și nicidecum ca modele de cunoaștere. De aceea este riscantă publicarea datelor din scenarii, ca să spunem, precum, imprudent a procedat un specialist român, în primele zile, enunțând că populația infectată va atinge pragul de 30% (ori, precum un oficial german, care a avansat pentru evoluția pandemiei procentul astronomic de 60-70%). Precum arată același laureat Nobel, „chiar și pe nava de croazieră Prințesa Diamantului, rata infecției nu a fost mai mare de 20%, ceea ce înseamnă că multe persoane sunt imune în mod natural la virus” (Sursa: www.calcalistech.com).
„Numărul mare al celor infectați în Italia este consecința unui procent mai mare de persoane în vârstă decât în China, Franța sau Spania. Mai mult, italienii au o viață socială foarte bogată” (ibidem). Prin urmare, atunci când elaborăm scenarii trebuie să ținem seama și de stilurile de viață fiindcă altfel lansăm cifre fantasmagorice. De aceea, în metodologia noastră a grupului de cercetători de la Institutul de Sociologie, am formulat regula ca evaluarea impactului unui scenariu de hazard să se bazeze pe calculul unor coeficienți derivați din anchete de teren asupra memoriei unor hazarde trecute de același tip ori înrudite. Acești coeficienți pot fi utilizați apoi în calculul indicilor de impact altfel datele sunt inutilizabile, rămân simple abstracții numerice fără valoare cognitivă. Există, în fine, un factor extrem de important pe care scenariile bazate pe extrapolările statisticilor locale îl ignoră și anume efectul de serendipity (descoperiri surpriză) al cercetărilor din ariile afectate mai devreme, precum a fost China.
Astăzi China deja oferă o bază de date cu acces liber în legătură cu concluziile medicilor și savanților chinezi care s-au luptat cu pandemia în primul ei val. Valorificarea acelei experiențe va fi de natură să modifice dinamica statisticilor epidemiologice locale (naționale) dacă sistemul medical național este destul de inteligent pentru a recepta foarte rapid experiența altora. Capacitatea unui sistem local de a recepta experiențe de aiurea este, zice Nicolae Iorga, un indicator al vitalității unui popor sau, am putea noi circumstanția, al vitalității unui sistem, în cazul acesta sistemul medical.
Aș relua aici concluzia optimistă deși nu mai puțin lucidă a aceluiași savant, Michael Levitt: „De ani de zile, de exemplu, gripa face ravagii în SUA. În 2017, au murit de trei ori mai mulți oameni decât acum, și, totuși, nu s-a intrat în panică. Acesta este mesajul meu: trebuie să vă gândiți la coronavirus ca la o gripă severă. Este de patru până la opt ori mai puternică decât o gripă comună și, cu toate acestea, majoritatea oamenilor vor rămâne sănătoși și umanitatea va supraviețui.“
Interpretările vor împinge presiunea asupra sistemului de sănătate peste pragurile critice
Victor Roncea: Există trăsături specifice pentru forma pe care o capătă răspândirea virusului. Ce putem spune despre modelul reactivității umane la specificul propagării pandemiei de COVID-19?
Ilie Bădescu: Așa cum arată R. Baird, un editorialist de la The New Yorker (What It Means to Contain and Mitigate the Coronavirus, By Robert P. Baird 11 march, The New Yorker, https://www.newyorker.com/news/ news-desk/what-it-means-to-contain-and-mitigate-the-coronavirus), virusul nu acționează sub forma valului masiv, ci este întâmpinat de o reactivitate care preschimbă valul masiv în unde cu intensitate diferențiată. Examinarea modului de răspândire a acestui virus a condus la constatarea că el afectează ușor un procent de 80% dintre infectați, în mod sever 15% (aceștia necesită spitalizare), restul de 5% fiind cei care ajung în stare critică, necesitând tratament în unități speciale de îngrijire. Suntem, iată în măsură să utilizăm acești parametri dacă vrem să alcătuim scenarii pentru rata de spitalizare și pentru riscul de deces.
Presiunea asupra sistemului sanitar este una dintre chestiunile cheie în scenariile de evoluție pandemică. Precum arată tot Baird, ținând seama de procentul de cazuri critice (5%) putem estima că la 10 000 de cazuri cu COVID-19 vom avea 500 de pacienți cu nevoi de îngrijiri speciale. Altfel spus, presiunea exprimată sub forma ratei de spitalizare va oscila între 500 și 1500 în ipoteza de 10 000 de cazuri infectate. Acestea sunt cifre de estimare a presiunii reale. Efectul de membrană distopică, la care ne-am referit în prima parte a dialogului, va împinge presiunea asupra sistemului de sănătate peste pragurile critice pentru că membrii familiei ori ai comunității nu vor putea să distingă între cazul critic, cel sever și cazul ușor după cum vom explică mai departe.
(va urma)