Ilie Bădescu: Este clar pentru noi că lucrul cel mai apăsător al pandemiei este războiul cu membrana distopică, de al cărui deznodământ depinde capacitatea experților de a aplatiza curba epidemiologică. Or acest război nu poate fi câștigat fără o asistență duhovnicească, spirituală a Bisericii. Faptul că tocmai bisericii i se cere să iasă din dispozitiv este ori o mare eroare ori o strategie primejdioasă, cu scopuri obscure. Aș aminti remarca unui reputat jurnalist american cu privire la faptul că în acest tip de pandemie nu mai operează legea bifurcației. Altfel spus, toți se definesc prin formula unei armate în retragere, fiindcă regula de luptă cu această pandemie este retragerea nu eroismul, riposta. Eroii, cu excepția medicilor și a voluntarilor organizați, nu sunt utili ba chiar sunt factori de distorsiune.

Și totuși, există un spațiu al vocației și în acest caz: este spațiul virtual și mediatic, al mediei eclesiale, al intervenției marilor duhovnici, al învățătorilor care intră prin aceste canale în casele noastre cu mesaj formativ nu doar informativ, cu chemarea grupurilor dispersate din spațiul real într-o nouă comuniune, cea a televiziunii eclesiale, a internetului eclesial. Niciodată ca acum, etimologia termenului eclesia n-a fost mai potrivită. Eclesia înseamnă a „chema afară”, adică a scoate din ordinea lumească într-o ordine mai înaltă, dată de o comuniune spirituală (ek = afară și kaleein – a chema, deci ekklesia = a chema afară).

Pandemia de COVID-19 ne invită parcă să căutăm salvare dincolo de ceea ce ne oferă spațiul obișnuit al unei viețuiri ordinare spre a ne transmuta într-o conviețuire extraordinară. Fără de ascultarea acestei chemări vom rămâne teribil de singuri, de izolați, cu sentimentul de populație refugiată, în retragere și deci învinsă. Experții numesc procedeul preventiv față de riscul contagiunii „distanțare socială”. În fapt este vorba despre un fenomen de izolare socială provocată, suscitată, cu efecte primare de prevenție, e drept, dar și cu incontestabile efecte secundare, noogenice, negative spiritual. Pentru acest fenomen de inducție noopatică, civilizația creștină a întețit recursul la terapia tainelor, în frunte cu taina euharistică, al împărtășirii din același potir, pe care actuala filosofie preventivă a eliminat-o, cu toate că studiile dedicate acestei chestiuni au arătat că deși paharul și lingurița pot fi infectate, totuși cei ce se împărtășesc nu sunt contaminați (tocmai pentru că vinul și pâinea din potir au o „natură” transubstanțială, divină, încât chiar contaminate nu induc boala. Iar lucrul acesta este sigur, demonstrat, inclusiv, cum am spus, prin studii). Oamenii trebuie să știe că spovedania și împărtășirea nu se întrerup – ei pot să-și cheme preotul acasă pentru aceste sfinte taine.

În aceste condiții rămân totuși și celălalte mijloace ale „vaccinului duhovnicesc”, cele care procură comuniunea virtuală, mijlocită de ceea ce putem denumi televiziunea și internetul eclesial. Numărul celor care ar beneficia de adunarea, pe această cale, într-o comunitate duhovnicească virtuală, de rugăciune și de tâlcuire a Scripturii, este foarte mare și pandemia poate oferi ocazia unei asemenea transfigurări a înfrângerii în victorie, a retragerii în înaintare, a defensivei în surprinzătoare ofensivă.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE