A treia săptămână de proteste la Dacia

A treia săptămână de proteste la Dacia

Muncitorii de la Uzinele Dacia spun că până nu vor obţine majorări salariale de 550 de lei nu vor renunţa la protest.

Astfel, aceştia intră în a treia săptămână de grevă generală.

"Suntem hotărâţi să rămânem în grevă generală până când acest patronat va înţelege să discute cu noi de la egal la egal şi să înţeleagă că trebuie să rezolve revendicările noastre şi nu să găsească tertipuri prin care să ne intimideze şi să ne provoace. Vom protesta şi vom face iar miting de protest pentru a ne cere drepturile noastre", a declarat viceliderul sindicatului de la Dacia, Ion Iordache.             Totodată, conducerea sindicatului a anunţat că joi, între orele 10.00-14.00, angajaţii Dacia vor organiza un miting de protest în Piaţa Vasile Milea din Piteşti.

Potrivit liderului sindical Nicolae Pavelescu, angajaţii vor rămâne în grevă pe termen nelimitat.

Mai mult, Pavelescu susţine că există presiuni pentru ca instanţa să declare greva ilegală şi că dacă acest lucru se va întâmpla sindicaliştii vor apela la Consiliul Superior al Magistraturii.

Ultima ofertă a conducerii Automobile Dacia a fost retrasă, a explicat Pavelescu, şi firma refuză, deocamdată, să negocieze.

Ne puteți urmări și pe Google News