A plecat după ciuperci şi a cules bombe. Descoperirea făcută de un sătean din judeţul Neamţ

Mai multe bombe au fost găsite azi într-o pădure din apropierea localitatăţii Vânători-Neamţ.

La 112 a sunat un bărbat din satul Nemţişor. El a povestit că a găsit muniţia în timp ce se afla la cules de ciuperci.

Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au constatat că este vorbra despre o bumbă de aruncător de calibrul 82 de milimetri.

Ca atare, s-a trecut la cercetarea unei arii mai largi, în jurul obiectului deja găsit, folosindu-se detectoare de metal, anunţă Agerpres.

Alte opt bombe au fost în acest fel găsite pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi. Toate erau de tipul celei dintâi. Diferenţa era de caliru, mai mic, de 50 de milimetri.

'Cercetând terenul cu detectorul de metale, pe circa 1.200 de metri pătraţi, au mai fost descoperite opt bombe de aruncător de calibrul 50 milimetri, cinci focoase şi un cartuş', a spus colonelul Ioan Niţică, inspectorul-şef al ISU Neamţ.

Cu numai o săptămână în urmă, pe malul râului Moldova, în apropierea satului Păstrăveni, un localnic ieşit la pescuit a găsit cinci proiectile de artilerie de 75 de milimetri.

Autorităţile spun că ambele sate, din apropierea oraşului Târgu Neamţ, se află pe fosta linie a frontului din Al Doilea Război Mondial.

Ca atare, nu mai e chiar aşa o noutate pentru localnici să găsească muniţie neexplodată.