A patra Toyota de la EVZ pleacă la Cluj

Rodica Lucia Bozac este al doilea cadru didactic care va intra în posesia unui autoturism Toyota Yaris.

Câştigătoarea din Cluj-Napoca are 67 de ani şi a fost profesor universitar de bio-fizică. De câţiva ani, cumpără cu regularitate „Evenimentul zilei“, mai ales pentru rubricile de Sudoku. Într-o zi, „stând pe balcon, la soare“, a descoperit concursul „O Toyota pe zi“.   „Am început să fiu mai atentă şi să mă uit la seriile concursului. În prima săptămână nu am câştigat, dar în a doua săptămână, am văzut că aveam seria câştigătoare“, spune Rodica Bozac, care pune norocul pe seama divinităţii. „Nici nu mi-ar trebui milioane de euro, pentru că nu aş şti ce să fac cu atâţia bani. Pe de altă parte, ca să primeşti ceva, trebuie să dai altceva înapoi. Cred mult în Dumnezeu şi am simţit că mă ajută în cele mai grele momente ale vieţii. Norocul este o oportunitate în viaţă, dată de o putere divină.“ Rodica Bozac va păstra maşina, chiar dacă în ultimii ani spune că nu a mai condus decât ocazional.   Câştigătoarea este de părere că, într-o lume perfectă, premiul ar fi putut reveni altor oameni, cu adevărat nevoiaşi. Totodată, pensionara se bucură însă că acum are şi ea maşină, ca toate prietenele ei, pe unele dintre ele bănuindu-le chiar că o invidiază. Este a doua oară când câş- tigă un autoturism, prima dată fiind în urmă cu 30 de ani, când a avut noroc la tragerile trimestriale pe care le organiza CEC-ul.