Săptămâna viitoare, pe 21 mai 2024, la Bruxelles, va avea loc cea de-a opta reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova - UE. Delegația de la Chișinău va fi condusă de prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, anunță Biroul pentru Integrare Europeană (BIE) al Republicii Moldova.
Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și UE, discutată la Bruxelles
BIE informează că reuniunea va fi co-prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borell, și prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, cu participarea Comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.
La Bruxelles va fi discutată evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, prin prisma implementării Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și mersul pregătirilor pentru deschiderea formală a negocierilor de aderare.
În Consiliul de Asociere cu UE vor fi semnate două documente importante pentru Republica Moldova
Agenda reuniunii prevede discuții despre dialogul politic și reforme, justiția, libertatea și securitatea, colaborarea și convergența în domeniul politicii externe şi de securitate, precum și cooperarea economică și sectorială, în prim-plan fiind domeniul energetic și cel al comerțului.
Totodată, în cadrul Consiliului de Asociere, vor fi semnate două documente importante pentru Republica Moldova: Parteneriatul în domeniul de Securitate și Apărare Republica Moldova – Uniunea Europeană și Acordul privind participarea Republicii Moldova în Programul pentru Ocupare și Inovații Sociale (EaSI), care va permite accesarea de fonduri pentru implementarea politicilor sociale.
Amintim că, pe 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la Uniunea Europeană. La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată. Pe 14 decembrie 2023, Consiliul European a votat pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decizia a venit după ce pe 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE.