A murit Sinead O'Connor. Cântăreața avea 56 de ani

Sinead O'Connor a murit din cauze naturale Sursa foto: EVZ

Cântăreața irlandeză Sinead O'Connor a murit la 56 de ani. În 2021, ea își anunța retragerea din industria muzicală.

Anul trecut, cântăreața și-a pierdut fiul, care s-a sinucis la 17 ani. Shane era unul dintre cei patru copii ai lui Sinead – Shane, Jake Reynolds, Roisin Waters și Yeshua Francis Neil Bonadio.

Sinead O'Connor s-a născut la 8 decembrie 1966, în Irlanda. Copilăria ei a fost marcată de evenimente triste - divorţul părinţilor, apoi moartea mamei într-un accident. La vârsta de 15 ani, a fost remarcată de Paul Byrne, bateristul trupei irlandeze In Tua Nua, colaboratori ai trupei U2.

După ce a scris, în colaborare cu membrii trupei, single-ul "Take My Hand", Sinead O'Connor a părăsit şcoala pentru a se dedica unei cariere muzicale. Ulterior a studiat canto şi pianul la Dublin College of Music.

În 1985 a semnat un contract cu Ensign Records şi s-a mutat la Londra. În anul următor, şi-a făcut debutul pe soundtrack-ul filmului "The Captive", împreună cu chitaristul The Edge de la U2. A produs primul album, intitulat "The Lion and the Cobra", acesta fiind desemnat drept unul dintre cele mai reuşite albume de debut ale anului 1987. Hiturile "Mandinka" şi "Troy" au fost îndelug difuzate de posturile radio de muzică alternativă.

Sinead O'Connor, o rebelă

Chiar de la începutul carierei, Sinead O'Connor a fost o figură controversată. Şi-a distrus multe relaţii în industria muzicală după ce i-a atacat pe cei de la U2, a căror muzică o numea "bombastică".

În 1990 a lansat albumul "I Do Not Want What I Haven't Got". Propulsat de single-ul "Nothing Compares 2 U" preluat de la Prince, albumul a impus-o drept un star cu drepturi depline. A urmat o perioadă în care a refuzat să apară la emisiunea "Saturday Night Live" a canalului NBC şi şi-a retras numele din competiţia pentru Grammy Awards, deşi primise patru nominalizări - Best Album, Best Song, Best Female Vocalist, Best Alternative Album. Videoclipul piesei "Nothing Compares 2 U" a câştigat MTV Award pentru Videoclipul Anului, iar O'Connor a fost desemnată Artist of the Year în 1991 de publicaţia Rolling Stone.

A lansat "Am I Not Your Girl?" în 1992. După doi ani de pauză, timp în care se alătura turneului lui Peter Gabriel, în 1994 Sinead O'Connor se reîntoare la muzica pop cu LP-ul "Universal Mother".

În 1997 a lansat LP-ul "Gospel Oak" şi ''So far... the best of Sinéad O'Connor'', iar la jumătatea anului 2000 a apărut albumul "Faith and Courage". Doi ani mai târziu a fost lansat albumul "Sean-Nós Nua", aclamat îndelung pentru reîntoarcerea la tradiţia folk irlandeză.

În 2003, a apărut dublul-disc "She Who Dwells..." catalogat drept "cântecul de lebădă" al artistei. A urmat o serie de colaborări în 2005, după care a lansat pe piaţă "Throw Down Your Arms", o colecţie de clasic-reggae care a ajuns numărul 4 în Billboard's Top Reggae Albums chart. S-a reîntors în studio anul următor pentru "Theology", apărut în 2007.

După o perioadă lungă a înregistrat albumul "How About I Be Me (And You Be You)?" lansat în 2012. Următorul material înregistrat a fost "I'm Not Bossy, I'm the Boss" (2014).

În iunie 2021, Sinead O'Connor a anunţat că renunţă la turnee şi că se va retrage din industria muzicală.