A murit regizorul Dino Risi

Regizorul italian Dino Risi, autorul filmului original "Parfum de femeie", cunoscut drept "părintele comediei all'Italiana" a decedat, sâmbătă, la vârsta de 91 de ani, în locuinţa sa de la Roma, a anunţat agenţia de ştiri Ansa, preluată de Mediafax.

Dino Risi, născut pe 23 decembrie 1916 la Milano, a devenit, în anii '50, unul dintre marii regizori ai cinematografiei italiene, cu filme precum "Fanfaronii", "I Mostri" şi "Parfum de femeie", o dramă amară despre un bărbat care se zbate între dorinţa de a iubi şi cea de a muri.   "Parfum de femeie" i-a adus interpretului principal, Vittorio Gassman, premiul de interpretare la Cannes, în 1975, şi a obţinut două nominalizări la premiile Oscar. Povestea a beneficiat de un remake american, lansat în 1992, cu Al Pacino în rolul principal.   Dino Risi a lucrat cu mari actori italieni ai celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, printre care s-au numărat Sofia Loren, Vittorio Gassmann, Alberto Sordi, Ugo Tognazzi, Marcello Mastroianni, Anita Ekberg, dar şi cu străini precum Coluche (în "Scemo di guerra", 1985) şi Roger Moore ("Sunday lovers", 1980).

În 2002, Risi a primit un Leu de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia.

Printre filmele realizate de Risi se numără: "Miss Italia", ultimul din cariera sa, realizat pentru televiziune, "Tineri şi frumoşi" (1996), "Ultima romanţă de dragoste" (1978), "Camera episcopului" (1977), "I nuovi mostri" (1977), "Muşcă şi fugi", "Soţia preotului", "Profetul" (1968), "Veneţia, Luna şi tu!" (1959).

Presa italiană a adus un omagiu lui Dino Risi, dedicând pagini întregi pentru evocarea "marelui bătrânel al cinematografiei" italiene.

Preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, a subliniat că "Dino Risi, observator atent şi plictisit de fapte şi comportamente, a pus amprenta sa foarte personală asupra unei lungi perioade din cinematografia italiană".

"Parfum de femeie" (regia Dino Risi)

(12:50)