A murit Miss Moldova

A murit Miss Moldova

Maria Bujor, în vârstă de 23 de ani, şi-a pierdut viaţa, ieri, într-un accident rutier produs pe drumul naţional 28A, în apropiere de localitatea Ruginoasa, din judeţul Iaşi.

Potrivit presei locale, tânăra conducea un Fiat Punto şi se îndrepta spre Paşcani, dinspre Vaslui. Din cauza vitezei mari, a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă.

"Nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar, într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul autoturismului, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers", a afirmat, pentru Ziarul de Iaşi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Virginia Pralea.

Tânăra, care avea permis de conducere din 2005, era singură în maşină în momentul accidentului.

Maria Bujor era studentă la Universitatea Româno-Americană, facultatea Relaţii internaţionale financiar-bancare din Capitală şi urma să se căsătorească în vara acestui an.

Maria Bujor a câştigat, anul trecut, premiul Miss Elegance la finala concursului "Miss Leisure 2008", organizat în China.

Ne puteți urmări și pe Google News