A MURIT Mihai Petre. Vedetele descoperite de el sunt în stare de şoc

Fostul antrenor de copii şi juniori din cadrul clubului Steaua Bucureşti, Mihai Petre, a decedat miercuri, la vârsta de 85 de ani, a anunţat site-ul oficial al campioanei României.

Mihai Petre a activat la clubul Steaua aproximativ patru decenii şi i-a descoperit printre alţii pe Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Sorin Paraschiv, Marian Aliuţă şi Alin Stoica.

Potrivit gsp.ro, Petre nu-și mai recunoaștea soția de 3 ani și nici nu mai avea amintirea imediată a sineului. Omul care i-a descoperit pe Dan Petrescu și Ilie Dumitrescu și-a trăit finalul vieții uitat de toată lumea.

Frații Becali au fost singurii care se mai îngrijeau de el. Avea o pensie de doar 400 de lei, iar azilul unde era internat costa 1.700 de lei.