La câteva ore după ultima reprezentaţie, delfinul, în vârstă de 31 de ani, a venit la marginea bazinului ca să moară în braţele dresoarelor.
„Delfinul nostru Mark a susţinut pentru publicul său ultima sa reprezentaţie. La ora 23.46, în urma unei hemoragii pulmonare, a survenit decesul. Demonstraţiile se suspendă.” Afişul mic, lipit ieri-dimineaţă dea supra ghişeului casieriei Delfinariului din Constanţa, i-a întristat pe zecile de copii şi de părinţi din toată ţara, care veniseră să-l vadă pe Mark. Dezamăgiţi, micuţii nu prea înţelegeau unde a plecat Mark. „A plecat la îngeri, mami, era obosit”, îşi potoleşte din plâns fetiţa de 5 ani o mamă din Râmnicu-Vâlcea. „A murit în braţele noastre” „Of, Doamne, ce rău îmi pare! I-am urmărit spectacolele încă de când eram la grădiniţă”, spune o tânără care venise la Delfinariu împreună cu cei doi copii ai ei. În curtea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, tristeţea era mare. Mamele adoptive ale delfinului, cele două dresoare, nu-şi pot stăpâni lacrimile.
„Era ca şi copilul meu, cu el lăsam deoparte toate grijile, te simţea dacă eşti supărat”, povesteşte dresoarea Georgeta Enciu, care s-a ocupat de Mark din 1985, când a fost adus la Delfinariu. Angajaţii Delfinariului povestesc că, după reprezentanţia de la ora 15.00, au observat că Mark prezenta mici sângerări. După ce medicul veterinar i-a dat un tratament antihemoragic, delfinul părea că şi-a revenit şi a mâncat chiar vreo două kilograme de peşte, în jurul orei 20.00. Trei ore mai târziu însă a eşuat pe platforma bazinului. „După ce am stat tot timpul cu el, a simţit că moare, a venit spre margine şi a murit în braţele noastre”, spune, printre lacrimi, dresoarea Dorina Coman. „Mark era cel mai bătrîn delfin din specia Tursiops Truncatus Ponticus în captitivitate. Când a venit avea 8 ani, iar pe 28 august ar fi împlinit 31 de ani. Un delfin poate trăi, în rare cazuri, cel mult 35 ani”, spune Adrian Mănăstireanu, directorul Complexului Muzeal. Înlocuitori din China După moartea lui Mark, Delfinariul din Constanţa a rămas pustiu, iar locul său nu va fi ocupat prea curând. Conducerea complexului a încercat de multă vreme să aducă trei delfini din China, dar abia în luna septembrie ar putea fi parafată preluarea exemplarelor. „Delfinii nu vor putea fi aduşi însă mai devreme de luna decembrie. Sunt proceduri internaţio nale complicate”, explică directorul Adrian Mănăstireanu.