A murit Margareta Bărbuţă

A murit Margareta Bărbuţă

UNITER şi Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT) – secţia română anunţă, cu tristeţe, dispariţia, la înaintata vârstă de 87 de ani, a criticului de teatru Margareta Bărbuţă, secretar general al Centrului Român al Institutului Internaţional de Teatru.

 Remarcabilă pentru discreţia desăvârşită în care a trăit şi pentru devotamentul deplin faţă de meseria aleasă, Margareta Bărbuţă a primit, în 2002, Premiul UNITER pentru întreaga activitate şi este regretată acum de lumea teatrului, care promite să-i păstreze amintirea.

„Născută pe 11 februarie 1922, doamna Bărbuţă a fost unul dintre acei oameni a căror viaţă gravitează în jurul unei arte, dându-i energie, motivare şi putere de a merge mai departe. Spirit metodic şi organizat, cu o sete de cunoaşere nepotolită şi cu o permanentă dorinţă de acumulare, doamna Bărbuţă era o sursă solidă de informaţii actualizate despre profesioniştii din lumea teatrului, bibliotecă ambulantă la care puteai apela cu încredere, fapt care şi îndreptăţea funcţia deţinută de secretar general al Centrului Român al Institului Internaţional de Teatru. Un om documentat care făcea un efort imens de a continua să citească, în condiţiile în care (ironia sorţii...) vederea îi slăbise până aproape de orbire”, se spune în comunicatul UNITER.

La rândul lor, membrii Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) apreciază că, „dacă un om ar putea fi definit printr-un singur cuvânt, acest cuvânt ar fi, în cazul MARGARETEI BĂRBUŢĂ, devotament. Până în urmă cu patru-cinci ani, oricine intra în secretariatul UNITER putea vedea, la un birou mic, o femeie la fel de mică, fără vârstă parcă, mereu aplecată asupra unei cărţi, a unui ziar sau a unui dosar, cu o lupă în mână.

În ultima parte a vieţii – o viaţă lungă şi cumva enigmatică prin discreţia ei desăvârşită –, Margareta Bărbuţă îşi pierduse aproape complet vederea, ceea ce nu o împiedica să lucreze (era secretar al filialei naţionale a Institutului Internaţional de Teatru) şi, mai ales, să fie în permanenţă la curent cu tot ce se întâmplă pe scenă şi în jurul scenei, la noi şi în lumea largă. Teatrul a fost marea pasiune a Margaretei Bărbuţă – şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate, primit în 2002, a consfinţit doar parţial această dragoste şi dăruirea totală prin care ea s-a exprimat.

Margareta Bărbuţă a fost un critic atent, sever şi corect şi un activist cultural plin de competenţă şi de abnegaţie. Dispariţia ei lipseşte teatrul românesc de un soldat mereu gata la datorie, care şi-a căpătat, în fine, dreptul la repaus”. Corpul neînsufleţit al Margaretei Bărbuţă este depus azi la capela Spitalului Colentina. Slujba de înmormântare va avea loc mâine, la ora 12.00, în acelaşi loc, iar înhumarea va fi la Cimitirul Pantelimon 2.

Ne puteți urmări și pe Google News