Scriitorul britanic a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 78 de ani.
Celebrul scriitor britanic J.G. Ballard s-a stins din viaţă, în cursul dimineţii de duminică, în vârstă de 78 de ani. Scriitorul a dus, în ultimii ani, o prelungită bătălie cu boala care i-a fost, în cele din urmă, fatală, cancerul de prostată. Ballard este unul dintre cei mai originali şi controversaţi autori postbelici, încărcătura de şoc a textelor sale ducând uneori la reacţii extreme: „Autorul acestei cărţi nu mai poate fi vindecat de niciun psihiatru. A nu se publica!”, scria referentul unei edituri după lectura manuscrisului romanului „Crash”. James Graham Ballard este binecunoscut pentru romanele sale „Imperiul Soarelui” şi „Crash”, pentru că ambele au beneficiat de ecranizări considerate foarte reuşite, realizate de Steven Spielberg şi respectiv David Cronenberg, dar opera sa este mult mai vastă, timp de 50 de ani autorul abordând registre dintre cele mai diverse. Din momentul în care prima sa povestire a fost publicată, în 1956, Ballard a fost considerat şocant, distopic, posibil deranjat mintal şi, cu siguranţă, puternic influenţat de mişcarea suprarealistă.
Ballard a debutat ca autor de literatură science-fiction, având ca temă principală apocalipsa provocată de dezastre naturale, iar ulterior a fost acceptat de mainstream, având succes comercial şi de critică, dar păstrându-şi în permanenţă o latură dark şi psihotică, la limita literaturii underground. Cele două cărţi, „Imperiul Soarelui” şi „Crash”, au fost traduse în colecţia „Biblioteca Polirom”, iar de curând în aceeaşi colecţie a fost publicată traducerea (semnată de Ona Frantz) a romanului „Nopţi de cocaină”, din 1996. Catastrofa ecologică, tema sa obsesivă
Viitorul scriitor s-a născut pe 15 noiembrie 1930, la Shanghai, unde tatăl său conducea o fabrică de confecţii. După căderea oraşului în mâinile armatei japoneze, familia Ballard a fost internată, timp de patru ani, de ocupanţi într-un lagăr, experienţă traumatizantă care va sta la baza romanului semiautobiografic „Imperiul Soarelui”, publicat în 1984. Cartea a fost ecranizată peste trei ani de regizorul Steven Spielberg, într-un film de imens succes, avându-i în rolurile principale pe John Malkovich şi pe copilul Christian Bale, debutant la acea vreme.
Ballard se reîntoarce, împreună cu familia, în Marea Britanie în 1946 şi începe să studieze medicina la Cambridge, intenţionând să devină psihiatru, dar abandonează după numai doi ani în favoarea scrisului. Puternic influenţat de suprarealism (dar şi de cinematograful expresionist german al anilor 20 sau de filmul noir hollywoodian), Ballard încearcă să obţină o licenţă în literatură engleză la Universitatea din Londra, dar este exmatriculat după un an. Lucrează ca copywriter în publicitate, vânzător de enciclopedii sau redactor la o revistă ştiinţifică, înainte de a-şi executa, timp de doi ani, stagiul militar în Royal Air Force. Aflat cu acest prilej în Canada, Ballard descoperă revistele SF americane, moment-cheie în evoluţia sa literară. Rezultatul este, în 1956, primul său text publicat, povestirea „Prima Belladonna”. În 1962, apar primele două romane science-fiction ale autorului, „The Drowned World” şi „The Wind from Nowhere”, urmate de „The Voices of Time” (1962), „The Terminal Beach” (1964), „The Drought” (1965), „The Burning World” (1965) şi „The Crystal World” (1966).
Tema sa obsesivă este catastrofa ecologică, apocalipsa generată de cauze naturale, iar romanele se impun ca cronici pesimiste, dar de o frumuseţe stranie ale erei post-Hiroshima. Alături de Brian W. Aldiss şi Michael Moorcock, J.G. Ballard a fost unul dintre cei trei autori de bază a ceea ce s-a numit „British New Wave of Science-Fiction”, mişcare de la finele anilor 60. Acuzat de obscenitate
În 1968, scriitorul atrage o atenţie mai largă publicând un text intitulat „Why I Want to Fuck Ronald Reagan” („De ce vreau să-l regulez pe Ronald Reagan”), care va fi inclus, peste doi ani, în romanul experimental „The Atrocity Exhibition”. Povestirea relata ascensiunea lui Ronald Reagan de la un cowboy de Hollywood la funcţia de preşedinte al Americii (ceea ce ulterior s-a şi întâmplat) şi i-a adus autorului un proces pentru obscenitate. Acuzaţiile au fost în cele din urmă retrase, dar „The Atrocity Exhibition” n-a fost publicat în SUA decât mulţi ani mai târziu, şi atunci cu un titlu schimbat („Love and Napalm: Export USA”). Romanele sale experimentale din anii 70 – „The Atrocity Exhibition”, „Crash” (1973), „Concrete Island” (1974) şi „High Rise” (1975) – s-au bucurat de o primire controversată şi de un succes limitat, mai ales în underground. Controversatul roman „Crash”, care explorează posibilităţile erotice ale accidentelor de automobil, a fost definit de autor ca „prima carte pornografică bazată pe tehnologie”.
Ballard va fi acceptat, în cele din urmă, de către mainstream şi va avea un succes considerabil datorită cărţii „Imperiul Soarelui”, distinsă cu premii importante şi ecranizată de Steven Spielberg. Ecranizarea realizată de David Cronenberg, în 1996, după „Crash” a consolidat statutul de autor-cult al lui Ballard. Deşi se consideră că, în următoarele decenii, Ballard ar fi devenit un autor diferit faţă de vizionarismul incendiar din prima parte a carierei sale, cititorii atenţi cred că romanele mai recente – precum „Cocaine Nights” (1996), „Super Cannes” (2000), „Millennium People” (2003) şi „Kingdom Come” (2006) – pur şi simplu îşi ascund subversivitatea cu mai mare atenţie.
Ultima sa carte publicată a fost „Miracles of Life”, o autobiografie. Cu toate că în mod obişnuit lumea se referea la el ca la un autor science-fiction, Ballard spunea că ceea ce face cu adevărat este să descrie „psihologia viitorului”. Scriitorul s-a definit o dată ca fiind „un arhitect al visurilor, câteodată coşmaruri”.
Recomandările noastre
