A murit... și-o lumânare. O imagine care îți zgărie retina aproape în fiecare dimineață când deschizi pagina de Facebook. Imaginea este însoțită de un text tragic, apocaliptic.
Luat pe nepregătite, un nod îți urcă în gât. Apeși cu teamă pe link și afli că vedeta, de multe ori puțin cunoscută și de cele mai multe ori din străinătate, are 90 de ani. Nu e un șoc, ne-am obișnuit cu trucurile pentru accesări. Precum în dragoste, în gona după vizualizări totul este permis. Săptămâna trecută, însă, mi-a stat inima-n loc. Titlul se anunța sumbru: „Unul dintre cei mai mari actori ai generației vechi a chemat preotul pentru...” că „urmează să suporte o intervenție chirurgicală pe cord deschis”, ar fi trebuit să se termine fraza. Era vorba despre actorul Mircea Albulescu, internat de urgență în spital. Intervenția s-a terminat cu bine. Mă întreb însă ce au simțit apropiații actorului când au citit.