A murit generalul Andrei Kemenici, cel care i-a păzit pe soții Ceaușescu înainte de execuție

Comandatul garnizoanei militare din Tîrgoviște, unde au fost ținuți prizonieri, în decembrie 1989, Nicolae Ceasușescu și soția sa, Elena, a încetat din viață.

Generalul Andrei Kemenici a condus garnizoana din Târgoviște, în decembrie 1989, în momentul în care au fost reținuți și executați soții Ceaușescu. Informația cu privire la decesul acestuia a fost confirmată de familia sa, care a transmis un mesaj de condoleanțe.

„A fost, este şi va rămâne în sufletele noastre. La bine şi la greu, ne-a fost tată, bunic, străbunic, soț, comandant, camarad. A ales să părăsească această lume la fel de demn cum a trăit. În linişte. Golul rămas în urma lui nu se poate măsura în cuvinte. Se simte şi se trăieşte cu fruntea sus, bărbăteşte şi demn, aşa cum ne-a învățat întotdeauna. Rămas bun! Să ne veghezi în continuare!”, au transmis membrii familiei îndurerate.

Generalul în rezervă Andrei Kemenici s-a născut pe 25 noiembrie 1936 la Bicaz, în judeţul Neamţ. El a asolvit şcoala de ofiţeri de Antiaeriană de la Braşov, iar în decembrie 1989 era ofițer activ în cadrul Armatei Române, cu grad de colonel.

Paznicul dictatorului Nicolae Ceaușescu

Colonelul Andrei Kemeneci se afla, în data de 22 decembrie 1989, la comanda UM 01417 din Târgoviște și, totodată îndeplinea funcția de comandant al Garnizoanei locale. Aici au fost aduși, sub pază, în 22 decembrie 1989, la ora 18.30, soții Nicolae şi Elena Ceauşescu. Ei au fost executați, câteva zile mai târziu, pe 25 decembrie, după o judecată sumară.

Locul execuției soților Ceaușescu a devenit secția a Muzeului Județean Dâmbovița sub denumirea de „Metamorfozele unui loc al memoriei, de la cavalerismul Școlii de ofițeri Ferdinand I la spațiul profan al procesului și execuției soților Ceaușescu și al sfârșitului regimului totalitar din România”.

În anul 2015, Andrei Kemenici a devenit cetățean de onoare al municipiului Târgoviște.

Război contra unui inamic imaginar

În perioada în care dictatorul Ncolae Ceaușescu s-a aflat prizonier în unitatea sa, Andrei Kemenici a dat ordine, militarilor din subordine, să riposteze împotriva unor presupuse ținte. Acesta a motivat că ar fi vorba despre elicoptere care atacau unitatea ca să-l elibereze pe fostul dictator. De asemenea, din același motiv, a dat ordin de tragere, cu armamentul uşor împotriva unor presupuse ţinte din liceul din vecinătatea unității militare. Incidentul a apărut și în relatările presei local:.

„După procesul şi execuţia Ceauşeştilor, Kemenici este autorul unei decizii cu iz comic. În perioada 22 – 25 decembrie a consumat zeci de lăzi cu muniţie pentru a se bate cu un inamic inexistent. Liceul din vecinătatea UM01417, de pe Aleea Trandafirilor, a fost ciuruit de jos şi până sus. Unitatea sa nu avea însă nicio urmă de glonţ.

Aşa că a dat ordin ca pe faţada comandamentului să fie pictate anumite semne care să dea impresia că asupra unităţii s-a tras. Iscusinţa meseriaşilor l-a dat de gol pentru că semnele de gloanţe au fost pictate numai până la înălţimea scării zugravului. Andrei Kemenici este acum pensionar şi îmbracă haina militară numai la parade la care sunt invitate şi cadrele în rezervă”, se arată într-un articol al adevarultargoviste.ro.