A murit Fănuș Neagu. Ultima scrisoare: "Fotbalul e un fumător de pipă stinsă"

Scriitorul, în vârstă de 79 de ani, a murit în această dimineață, la ora 3.30, la spitalul Elias din Capitală. Fănuș Neagu și-a petrecut ultimele luni în spital, din cauza cancerului la pancreas de care suferea.

„Domnul Fănuș Neagu s-a prăpădit azi-noapte, după o evoluție de ani de zile a unei boli chinuitoare, cancerul de pancreas. Ne rugăm pentru el”, a fost singura declarație a mangerului Spitalului Elias din București, dr. Doina Dimulescu. Mâine, trupul neînsuflețit va fi depus depus la Uniunea Scriitorilor, iar înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Bellu. Fănuş Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila. În anul 1954 și-a făcut debutul ca scriitor,  cu povestirea "Duşman cu lumea", și gazetar, la "Scânteia Tineretului". Primul roman semnat de Fănuș Neagu și intitulat "Îngerul a strigat" a apărut în 1968, stârnind ecouri puternice în lumea literară. "Scoica de lemn" a fost prima piesă pusă în scenă la Teatrul Nottara din Capitală. Au urmat "Echipa de zgomote" la Teatrul Majestic și "Olelie" la Teatrul Național. Implicarea sa în lumea teatrului s-a desăvârșit în anul 1993, când a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Aceasta este anul în care debutează ca actor în propria piesă, "Casa de la Miezul Nopţii" şi în pelicula lui Andrei Blaier, "Crucea de piatră". Fănuș Neagu era membru titular al Academiei Romane din anul 2001. Fănuș Neagu: "Zici Steaua, Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo şi faci doi paşi îndărăt" Pasionat de fotbal, Fănuș Neagu "l-a cântat timp de 40 de ani". A renunțat să mai scrie despre acest fenoment, dezamăgit de degradarea sportului. În urmă cu numai două săptămâni, acesta i-a trimis o scrisoare directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioaniţoaia, în care vorbește cu durere despre decăderea și umilința unor foste legende- Steaua, Universitatea Craiova, Dinamo şi Rapid. "Plouă ca o lungă aducere aminte. Altcândva, când rosteam numele echipei Steaua sau al Universităţii Craiova, al Rapidului sau al lui Dinamo, simţeam un tremur în voce ca atunci când rostesc numele râului Olt, şi sufletul meu se tulbură şi îngenunchează, fiindcă Oltul e o pajură albastră(...)" "Astăzi, în culcuşul acestor formaţii plouă cu ouă de broască. Tutunul din cheseaua mareşalilor fotbalului s-a umezit şi s-a schimbat în iarbă ruptă ca să se aştearnă sub somnul miilor şi miilor de spectatori, trădaţi de nenoroc sau de nişte vrăjitori cu buza căzută. Melancolia s-a risipit în dantele vechi. Fotbalul românesc, cel pe care eu l-am cântat vreme de aproape 40 de ani, e astăzi un fumător de pipă stinsă. Toate cartierele scârţâie sub vântul sărăciei. Onoarea sportului – ce vorbă tristă -, amărâtă turturea, a luat calea pământului. " "Acum zici Steaua, Universitatea Craiova, Rapid, Dinamo şi faci doi paşi îndărăt. Trecem cu toţii pe sub un cer de crizanteme negre şi prin duminicile nimănui." "Fotbalul românesc umblă cu ulciorul spart, cu umerii căzuţi şi se tot duce prin mireasma tăcerii." Într-un interviu publicat anul trecut, Fănuș Neagu a vorbit și despre starea sa de sănătate. În spital, "cu pauze, de circa 2 ani si jumatate. M-au operat de 3 ori si mi-a mai ramas doar jumatate din sira spinarii. Arăt bine, ca un mort de trei zile. Citesc și scriu printre dureri. Gândesc zilnic și scriu din când în când". REACȚII LA MOARTEA LUI FĂNUȘ NEAGU Mircea Dinescu, poet: "Mulți autori din această lume trăiesc în necunoscut. Poți să fii autor, dar să nu fii personaj. Fănus Neagu era un mare personaj. A iubit viaţa, provenea din zona Dunării şi a reuşit să suptravieţuiască cu metafora lui celebră, cu hazul şi farmecul lui. Fănuş era figura cea mai teribilă din lumea literară. Acum, că Fănuş nu mai este, ne putem consola cu opera lui". Tudor Octavian, editorialist: "Fanuş avea o calitate: el era un maiestru de stil acceptat nu numai respectat, ci şi apărat. Se termină o generaţie pentru că era ultimul care a rezistat. Avea un umor care îl ajuta să treacă peste oboselile veacului. Era un om întreg la minte şi simţire. Îmi pare rău. S-a terminat o lume ceva nu se mai repetă şi nu se mai întoarce" Ion Iliescu: "Am prețuit la Fănuș Neagu nu numai talentul său, ci și decența, scrupulozitatea privind viața, valorile și relațiile umane".