Îndrăgita actriţă a încetat din viaţă azi-noapte, la vârsta de 96 de ani, din cauza unei infecţii pulmonare.
Artista teatrului românescu fusese internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca în urmă cu trei zile.
Dina Cocea s-a născut la 27 noiembrie 1912, la Bucureşti, şi a absolvit studiile de actorie la Paris. Tot acolo şi-a făcut debutul în teatru, în 1934. Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1935, a debutat şi la Teatrul "Comedia" din Bucureşti, în piesa de teatru "Adevăratul Iacob", alături de George Timică, în rolul dansatoarei Yvette. În 1939 a apărut pe marile ecrane, pentru prima data, în "O noapte de pomină". Au urmat apariţii în "Neamul Şoimăreştilor", "Ştefan cel Mare", "Cantemir" sau "Iancu Jianu".
Dina Cocea era fiica scriitorului N. D. Cocea şi a actriţei Alice Cocea, fiica celebrului Constantin Mille.
"Doamna teatrului românesc", aşa cum era cunoscută de colegi, a jucat de peste 100 de ori rolul reginei Elisabeta, dar a fost şi profesor, cronicar şi director de teatru. Din 2001, Dina Cocea a fost numită Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
De asemenea, a fost vreme de un deceniu, între 1952 şi 1962, decanul Facultăţii de Teatru.
În anii '50, Dina Cocea a reprezentat România la diferite congrese internaţionale, la ONU şi UNESCO.
Ne despărţim cu mare greutate de marile valori ale teatrului
"Dina Cocea era o actriţă foarte bună, frumoasă şi inteligentă, o personalitate deosebită. Dina Cocea urmărea întotdeauna actorii şi am avut multe discuţii frumoase despre teatru, despre viaţă. Ţinea foarte mult la mine şi această veste este foarte tristă. Pe scenă aducea multă lumină. Cuvintele multe nu-şi au rostul în momentul acesta." - Tamara Buciuceanu
"Fiecare dintre noi apucăm perioade când pleacă din mijlocul nostru mari artişti. Acum câteva săptămâni a dispărut prietenul şi colegul Ştefan Iordache, un actor imens. Iată că după o viaţă în care a scris o parte din istoria vie a teatrului românesc, dispare Dina Cocea, o mare profesoară şi un mare animator de teatru. Un om care ani de zile s-a îngrijit de soarta artiştilor români, fiind preşedinta Ateneului ani întregi. S-a îngrijit ca artiştii români, cel puţin cei liber-profesionişti, să aibă un statut. E regretabil că pleacă dintre noi. Ne despărţim cu mare greutate de marile valori ale teatrului românesc, care ne emoţionează, ne dau o stare mai puţin plăcută ce ne pune pe gânduri" - Alexandru Arşinel
Sursa: Realitatea