A murit academicianul Eugen Simion. Fostul președinte al Academiei Române avea 89 de ani

Sursa foto: Wikipedia

Academicianul Eugen Simion a murit la vârsta de 89 de ani.

Eugen Simion a fost critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006. În ultima perioadă, Eugen Simion a fost internat de mai multe ori în spital din cauza problemelor de sănătate.

"Era internat la Spitalul Elias. Imobilizat", a transmis preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Cine a fost Eugen Simion

Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în comuna Chiojdeanca din județul Prahova.

A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I. L. Caragiale”, astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.

Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969), potrivit Wikipedia.

După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957-1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962-1968 a fost redactor al „Gazetei literare”.

Între anii 1964-1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București.

A fost apoi, între anii 1970-1973, lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris - IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974).

Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București.

Din 2006 a fost director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” din București. Eugen Simion a debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”.

Din 1983 a fost redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației.

În 1993 a devenit membru al Academiei Române, iar în anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române.