Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a spus într-un mesaj pe pe o rețea de socializare că ar vrea să se ocupe de dezvoltarea unui talent al tenisului românesc pe care l-a descoperit în perioada în care o pregătea pe sportiva din Constanța.
Darren Cahill a postat un mesaj pe Instagram în care vorbește despre Alina Tecșor, fost căpitan-nejucător al naționalei de Fed Cup, și soțul acesteia, Teo Cercel. Australianul îi laudă pe cei doi pentru munca depusă în cadrul Federației Române de Tenis și spune că ar vrea să-l antreneze pe băiatul cuplului Tecșor - Cercel, pentru că are mare potențial.
„Cei doi lasă în urmă o moștenire care care nu va fi uitată de lumea tenisului. Alina Tecșor muncește pentru Federația Română de Tenis și a reușit să pună pe picioare un grup uimitor ca antrenor și căpitan al echipei de Fed Cup în ultimii 10 ani. Soțul ei, Teo Cercel, muncește ca antrenor pentru Federație și este omul din spatele atletei care este Simona Halep de mai bine de 10 ani. Stânca! O echipa și o familie pe cinste!
Tânărul David lovește puternic mingea de tenis și mă rog să mă sune atunci când își va căuta un antrenor, peste câțiva ani când va merge în circuitul ATP. Multe îmbrățișări familiei și felicitări pentru tot ce au realizat!”, a scris Cahill.