A început votul în diaspora la Prezidențiale 2024, turul al doilea. Live text

A început votul în diaspora la Prezidențiale 2024, turul al doilea. Live textVot, alegeri. Sursa Foto: AEP

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că a început votarea pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Diaspora votează deja la prezidențiale

Prima secţie de votare a fost deja deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 6 decembrie 2024, la 1:00, ora României.

Au fost înființate 950 de secții de votare în străinătate, cu 35 mai multe față de cele 915 organizate cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024, în urma propunerilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, realizate pe baza informațiilor și a datelor primite de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

Votarea în străinătate la turul al doilea al prezidențialelor se va desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, 6 decembrie 2024, între orele locale 12:00 și 21:00, sâmbătă, 7 decembrie 2024 și duminică, 8 decembrie 2024, între orele locale 7:00 și 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, pentru cetățenii care se află în sediul secției de votare la ora 21:00, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot).

De ce acte e nevoie pentru a vota

AEP a mai anunțat că „cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Votare

Votare / foto. Facebook

Tot potrivit Autorității Electorale Permanente, datele cu privire la prezența la vot pot fi văzute în timp real, odată cu deschiderea primelor secții de votare din străinătate, prin afișarea pe pagina de internet a AEP, pentru fiecare secție de votare în parte.

Prezența și rezultatele de la prezidențiale, urmărite în timp real

De asemenea, rezultatele din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea și transmiterea digitală a acestora.

Lista sediilor secțiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidențiale din anul 2024 poate fi consultată tot pe site-ul Autorității Electorale Permanente, AICI.

Detalii despre votul la alegerile prezidențiale din anul 2024 se regăsesc pe pagina web a AEP, AICI.