A început războiul în Europa. Bătălia oraşelor pe găzduirea a două sedii importante UE. Vezi aici reacţia României
- Carmen Andrei
- 25 mai 2017, 10:30
Oraşele rivale europene se vor lupta, timp de cinci luni pentru a găzdui Autoritatea Bancară Europeană (EBA) şi Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care vor fi mutate din Londra după Brexit, oficialii stabilind printr-un sistem de vot procedurile pentru determinarea noilor locaţii, transmite Reuters.
Conform unui document UE consultat de Reuters, statele membre vor fi rugate să decidă noile sedii ale celor două autorităţi până în octombrie 2017.
Pe lângă aspectele care ţin de prestigiu, există şi avantaje economice pentru oraşele care vor găzdui agenţii europene precum EMA sau EBA. Angajaţii sunt plătiţi de UE, nu de oraşul gazdă, care profită şi de pe urma chiriilor percepute pentru spaţiile de birouri necesare pentru astfel de agenţii. În plus, există beneficii şi pentru afacerile locale de genul organizatori de conferinţe sau hoteluri.
Procesul de vot va începe cu un verdict în cazul Agenţiei Europene a Medicamentului, cea mai mare dintre cele două organisme, iar ţara selectată pentru a găzdui EMA nu va putea să-şi depună candidatura şi pentru Autoritatea Bancară Europeană.
Ţările au termen până în 31 iulie să depună ofertele pentru ambele agenţii, iar sesiune de vot va avea loc în cadrul unei întâlniri la nivelul UE, care se va desfăşura în octombrie, se arată în documentul consultat de Reuters, citat de Agerpres.
Miercuri, ministrul Sănătăţii din Spania, Dolors Montserrat, a făcut campanie la Bruxelles pentru ca Barcelona să găzduiască sediul Agenţiei Europene a Medicamentului.
"Barcelona este pregătită de acum să găzduiască", a precizat oficialul, adăugând că deja a fost identificată o clădire în care poate fi mutată EMA.
Milano, Copenhaga şi Dublin sunt oraşele europene care îşi fac în mod activ campanie pentru a găzdui EMA, deşi în total 21 de state europene şi-au exprimat interesul, inclusiv România.
Potrivit unui document semnat de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele UE, Donald Tusk, oraşele candidate trebuie să garanteze că agenţiile "vor fi gata să funcţioneze" imediat ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar, în luna martie 2019, pentru a putea asigura continuitatea operaţiunilor şi a evita demisii în rândul personalului.
Pe lista detaliilor concrete care vor fi analizate de UE atunci când va lua o decizie se numără garanţiile candidaţilor că pot oferi spaţii de hoteluri pentru vizitatori, care se ridică în medie la 30.000 de persoane pe an în cazul EMA şi la 9.000 de persoane pe an pentru EBA. De asemenea, câştigătorii trebuie să fie în măsură să ofere facilităţi de învăţâmânt pentru copiii angajaţilor EMA şi spaţii de arhivare pentru cele aproximativ 34.000 de cutii cu documente ale EMA.