În plenul Camerei Reprezentanţilor, cu un raport de voturi de 232 la 196, a fost adoptată moţiunea care prevede desfăşurarea audierilor în comisii parlamentare în cadrul anchetei care ar putea avea drept rezultat iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump.

Aceasta prevede „continuarea de către comisiile de profil a investigaţiilor aflate în curs pentru a se stabili dacă există dovezi suficiente pentru o decizie a Camerei Reprezentanţilor de a exercita puterea constituţională de iniţiere a procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump”.

Înaintea acestui vot formal din plen, comisii parlamentare ale Camerei Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, lansaseră deja o investigaţie care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joe Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina, informează digi24.ro.