A început isteria la Londra. Avion de vânătoare trimis să doboare o aeronavă de pasageri

A început isteria la Londra. Avion de vânătoare trimis să doboare o aeronavă de pasageri

Un avion de vânătoare Typhoon al forţelor aeriene regale britanice a fost ridicat de la sol, ieri, în regim de urgenţă, după ce turnul de control pierduse legătura cu un avion de pasageri. Incidentul a avut loc în apropiere de Londra, unde mâine va avea loc ceremonia deschiderii Jocurilor Olimpice de Vară.

Alarma a fost dată în jurul orei locale 11:30, după ce aeronava Boeing 757-200 aparţinând companiei Thomas Cook Airlines, care efectua un zbor din Tunisia la Glasgow, a pierdut contactul cu turnul de control în timp ce se apropia de Londra, transmite BBC. În scurt timp, de la baza forţelor aeriene din Northolt, situată lângă aeroportul Heathrow, la vest de capitala britanică, a fost ridicat în aer un avion de vânătoare Typhoon, detaşat aici pe durata Jocurilor Olimpice 2012.

După câteva momente de panică, a fost restabilit contactul cu aparatul Boeing 757-200, iar avionul de interceptare a revenit la bază.

Aeronava care transporta 235 de pasageri şi opt membri ai echipajului şi-a continuat zborul şi a aterizat peste o oră pe aeroportul de destinaţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul britanic al Apărării a dat asigurări că aceasta a fost o procedură standard şi nu a avut nicio legătură cu măsurile de siguranţă legate de Jocurile Olimpice.

Acum câteva zile, controlul asupra spaţiului aerian britanic a trecut de la serviciul public de control la Ministerul Apărării. Pentru a preveni posibilitatea unui atentat terorist aerian, autorităţile Marii Britanii au anunţat că vor să instala dispozitive militare antiaeriene uşoare, în şase locuri, din apropierea facilităţilor de desfăşurare a competiţiilor sportive. Această decizie a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că ameninţarea siguranţei olimpice ar putea veni pe cale aeriană.

Această idee nu fost agreată de toată lumea, oamenii care locuiesc în vecinătatea bazelor sportive fiind de părere că dispozitivele militare pot fi periculoase pentru viaţa lor. Ei au semnat o petiţie, în care cer ca autorităţile londoneze să refuze amplasarea lor în zonele rezidenţiale. Măsurile temporare care restricţionează traficul aerian în Regatului Unit vor rămâne în vigoare până la data de 15 august a acestui an.