Ediţia a 22-a a Festivalului International de Film Transilvania a deputat vineri. La eveniment sunt așteptați peste 3000 de spectatori, care vor avea şansa să admire actori şi regizori de Oscar. Printre ei va fi şi Timothy Spall, cunoscut din seria Harry Potter.
Cel mai important festival de film din România începe vineri la Cluj-Napoca. Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) va prezenta publicului 200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții și are pe liste peste 1000 de invitați.
Actorii Timothy Spall, Geoffrey Rush, Darko Perić, Oliver Stone și Michel Franco, invitații speciali
Geoffrey Rush a câștigat Premiul Oscar în 1997 pentru rolul principal din filmul Shine, regizat de Scott Hicks. Același rol i-a adus numeroase alte premii importante, precum Globul de Aur sau BAFTA. Filmul va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Oliver Stone este unul dintre cei mai importanți regizori americani. A câștigat trei premii Oscar, două ca regizor, pentru Plutonul (Platoon, 1986) și Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July, 1989), și unul pentru scenariu, cu Expresul de la miezul nopții (Midnight Express, r. Alan Parker, 1979).
Michel Franco a fost premiat la Cannes pentru dramele După Lucia (After Lucia, 2012), Cronic (Chronic, 2015) și Fiica lui April (Aprils Daughter, 2017) și a câștigat Leul de Argint la Veneția pentru Noua ordine (New Order, 2020). Regizorul mexican va face parte din juriul competiției oficiale.
Primul weekend propune publicului întâlnirea cu actorul Timothy Spall
Primul weekend propune publicului întâlnirea cu actorul Timothy Spall, cunoscut pentru rolurile sale din cele mai importante filme britanice ale ultimilor 30 de ani, dar şi din seria Harry Potter. Acesta va primi Premiul pentru Întreaga Activitate la Gala de Deschidere TIFF în Piaţa Unirii. Momentul va fi urmat de proiecţia comediei Confort nordic
Sâmbătă, 10 iunie, profesioniştii din cinema, dar şi publicul, sunt aşteptaţi la o întâlnire cu Spall, care va avea loc la Hotel Radisson Blu de la 10:30. Acesta va purta o conversaţie despre cariera sa cu Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Sâmbătă seara, la Bonţida va concerta artistul suedez Jay-Jay Johanson. Spectacolul va fi urmat de proiecţia documentarului Ce maşinărie fantastică (And the King Said What a Fantastic Machine, Axel Danielson & Maximilien Van Aertryck). Duminică, tot la Bonţida, se va proiecta filmul Infinity Pool (Brandon Cronenberg), nerecomandat minorilor.
Programul primelor zile de festival: două filme de Oscar
Programul primelor zile de festival include şi proiecţia unui documentar despre formaţia Omul cu Şobolani, urmată de un concert unplugged al trupei, sau cine-concertul Manasse (Jean Mihail, 1925), acompaniat live de cvartetul Volekh. În cinematografe sunt programate zeci de filme.
De neratat sunt două filme de Oscar, Tár (Todd Field, SUA), cu Cate Blanchett, dar şi Balena (The Whale, r. Darren Aronofsky, SUA) cu Brendan Frasser.
Cinefilii sunt aşteptaţi şi la Retrospectiva Jean-Luc Godard, la primele filme din competiţiile oficiale sau la o proiecţie specială a filmului Pădurea Spânzuraţilor, la 100 de ani de la naşterea lui Liviu Ciulei. Tot in weekend iau startul activităţile şi filmele pentru copii şi adolescenţi în Cluj-Napoca şi Floreşti.
Săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca vin actorul australian Geoffrey Rush, regizorul american Oliver Stone, regizorul mexican Michel Franco şi actorul sârb Darko Perić. Aceştia se vor întâlni cu publicul la proiecţii speciale, dar şi în cadrul unei serii de masterclass-uri. De asemenea, regizorul Cristi Puiu şi actriţa Ana Maria Marinca se întorc şi ei la TIFF. Lor li se adaugă alte sute de profesionişti români - actori, regizori sau producători. Timp de 10 zile, la evenimentele din cadrul TIFF sunt aşteptaţi peste 100.000 de participanţi.