A început campania pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan

A început campania pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan

Campania pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan, programate pentru data de 5 aprilie, a fost lansată astăzi, pe fondul insecurităţii din ţară şi al unei vremi nefavorabile.

“Campania politică a candidaţilor la preşedinţie a debutat oficial duminică, 2 februarie, şi se va încheia la 2 aprilie, cu 48 de ore înainte de ziua alegerilor", a declarat un oficial al Comisiei Electorale Independente din Afganistan (IEC).

Al treilea scrutin prezidenţial şi pentru consilii provinciale se va desfăşura la data de 5 aprilie a acestui an, în cursă fiind înscrişi 11 candidaţi.

Sâmbătă seara, doi membri ai echipei de campanie a candidatului Abdullah Abdullah au fost asasinaţi la Herat, un important oraş din vestul Afganistanului, scrie agenţia chineză Xinhua.

Victimele erau membri ai Partidului Naţional de Coaliţie condus de Abdullah, iar atacul a fost cel de-al doilea incident violent premergător alegerilor din această ţară sfâşiată de război.

Potrivit legilor electorale afgane, candidaţii nu trebuie să cheltuiască mai mult de 10 milioane de afgani (175.400 dolari) în timpul campaniei electorale de două luni.

Ne puteți urmări și pe Google News