Lovită de două ori. A fost somată de Ministerul Muncii să restituie banii pentru înmormântarea copilului

Din cauza unei legi strâmbe, o mamă care și-a pierdut fetița este la un pas de executare silită deoarece avea într-un cont bancar, în care primea o alocație complementară, puțin peste 3.000 de lei

Povestea unei femei din Borșa, Maramureș, Daniela Mihali, arată ce legi proaste are Statul Român și că juriștii unor instituții sunt plătiți degeaba. Daniela Mihali are 38 de ani și, de curând, viața a lovit-o crunt de tot. Fetița ei, Andreea, în vârstă de 14 ani, a decedat la Spitalul de Pediatrie 2, din Cluj Napoca, din cauza unei boli la rinichi. Andreea făcea dializă din anul 2015, după ce, înainte, mai toată viața și-a petrecut- o prin spitale din cauza unei boli grave a rinichilor.

Femeia din Borșa povestește că fiica ei a murit în data de 21 octombrie, după ce ultimele șase luni, mai exact din data de 12 martie 2016, a fost internată la Spitalul de Copii din Cluj. „A avut o infecție la plămâni. A adunat lichid și a făcut infecție. Fetița mea a murit neîmpăcată”, spune Daniela Mihali, cu lacrimi în ochi, în timp ce încearcă să găsească un răspuns oficial din partea Direcției Regionale de Finanțe Cluj.

„Sume necuvenite”

După ce și-a îngropat creștinește copilul, Daniela Mihali a găsit în cutia poștală o adresă oficială din partea Ministerului Muncii, Agenția Județeană pentru Inspecție și Plăți Maramureș, prin care era anunțată că trebuie să restituie suma de 2.448 lei. „În ultimii ani, am primit o alocație complementară, lunară, în sumă de 202 lei. Eu eram singurul întreținător al familiei și primeam acești bani. Condiția era să nu am cont bancar mai mare de 3.000 de lei, dar nimeni nu mi-a spus asta. Am aflat abia după ce am primit hârtia”, spune femeia. La sfatul unui doctor care i-a spus că fiica ei nu mai are mult de trăit, Daniela Mihali s-a gândit să adune leu cu leu pentru a avea bani de înmormântare. „Așa am ajuns să am puțin peste 3.000 de lei în contul meu personal. Erau banii adunați din alocația fetei, din această alocație complementară și din salariul de asistent personal al fetiței. Am adunat banuții ăștia în câteva luni, ca să-i am pentru înmormântarea fetiței. Acum trebuie să-i dau înapoi în șase luni, dacă nu, îmi popresc toate veniturile”, spune Daniela Mihali.

Concret, femeia a adunat, în 12 luni, 2.448 de lei din această alocație, însă tot pe acest card a pus și alți bani, așa că suma a depășit 3.000 de lei, fapt care a dus la concluzia că e un om înstărit și că alocația primită reprezintă „sume necuvenite”. Așa că a fost somată să dea banii înapoi.

„Este o măsură nefirească”

În adresa oficială trimisă de Ministerul Muncii, prin structura sa din Maramureș, se arată că motivul pentru care s-a dispus această măsură constă în faptul că Daniela Mihali a avut un cont bancar mai mare de 3.000 de lei. Directorul Agenției de Prestații Sociale din Maramureș recunoaște că situația este una complicată și explică emiterea acestei decizii prin existența unui control de la Curtea de Conturi. „O dată pe an vine în misiune de audit Curtea de Conturi, iar dumnealor au o bază de date, inclusiv de la ANAF, cu informații de la bănci despre impozitele pe dobânzi achitate deponenților. Așa se face că se deduce cam cât este depozitul din valoarea acestui impozit. Se ia la pachet fără să se țină cont de particularități. Doamna să facă contestație. Este o situație nefirească”, a spus directorul Morar.