„Te-am iubit mai mult decât ai putea să-ţi imaginezi. Te iubesc şi azi. Nu mai am de trăit mult. Dar, până la sfârşit, îmi voi aminti asta”, este replica care a dictat finalul celei mai tulburătoare povești de iubire și sacrificiu de la Hollywood.
Sunt povești de iubire care se sting după foarte puțin timp, iar altele care durează până la moarte. O astfel de dragoste, care a trecut testul timpului, a fost cea dintre actorii Katharine Hepburn și Spencer Tracy.
O iubire neîmplinită, asta a trăit vreme de mai bine de două decenii Katharine Hepburn alături de Spencer Tracy. Povestea lor, a unei iubiri puternice, dar care a rămas în umbră până la final, este amintită și astăzi ca fiind una dintre cele mai înduioșătoare, dar în același timp controversate povești de la Hollywood.
Au jucat pentru prima oară împreună în anul 1942, în „Woman of the Year”, apoi i-au legat și alte filme, dar ai ales cei 27 de ani de iubire amară, blamată, o iubire plină de secrete și umilințe.
Începutul unei povești de dragoste
Femeia aparent incapabilă să facă un compromis, cea care disprețuia orice convenție socială, feminista convinsă, a predat toate armele și a căzut în genunchi înaintea unui bărbat care nu a avut curajul să-i raspundă cu aceeași dăruire. Mai mult decât atât, Katharine a acceptat sa joace un rol care nu îi făcea cinste, cel al amantei, al femeii din umbră.
Pe platourile de filmare, Katharine îl cunoaşte pe Spencer, bărbatul masiv, cu trupul parcă sculptat și ochi sclipitori, albaștri. Niciunul dintre cei doi nu avea de unde să știe că își vor scrie propria lor poveste de dragoste.
„Domnule Tracy, nu ştiu dacă ai să poţi juca cu mine, mi-e teamă că sunt prea mare pentru dumneata”, a fost prima replică a frumoasei actrițe către cel care avea să devină ulterior marea iubire din viața ei.
„N-avea grijă, Miss Hepburn, te fac eu să pari mică”, i-a răspuns imediat Tracy. Imediat după această replică, o palmă a aterizat pe faţa lui, în prezența întregii echipe de filmare. După momentul de „bătaie”, cei doi au izbucnit în râs, iar de aici încolo au devenit cei mai buni prieteni, apoi iubiţi şi amanţi pentru mai mult de două decenii.
„Nu voi divorța niciodată”
Când și-au început relația, atât Hepburn, cât și Tracy erau căsătoriţi, iar el, cu toate că o iubea cu adevărat pe Katharine, știa cu certitudine că nu va divorța niciodată.
„Sunt catolic şi nu voi divorţa niciodată. O respect prea mult pe Louise”, îi spunea actorul amantei lui. Dragostea dintre cei doi se intensifica pe zi ce trecea. Au ajuns rapid subiect pe primele pagini ale ziarelor vremii, care o blamau pe actriță pentru că s-a băgat într-o căsnicie.
Soția lui Spencer nu era nicio ingenuă. Citind presa, era la curent cu aventurile soţului ei și cu toate că a refuzat să-i dea divorțul, a fost de acord ca Tracy să-şi continue povestea de dragoste, în umbră, cu frumoasa Katharine.
Anii treceau, iar Katharine aștepta în tăcere ca bărbatul pe care îl iubea din tot sufletul să ia o decizie definitivă cu privire la căsnicia lui. Între timp, au fost și despărțiri și femeia a mai trăit nişte aventuri, dar care n-au ajuns departe. George Stevens, Cary Grant, Howard Hughes sau Leland Hayward au fost doar pasageri prin viaţa ei amoroasă.
Așteptare fără sfârșit
Mintea ei era ocupată cu Spencer, dar pe măsură ce timpul trecea, totul devenea doar o aşteptare fără sfârșit. În relația lor, Katy era cea bună, înţelegătoare, răbdătoare și mereu disponibilă pentru iubitul ei.
„Spencer este pentru mine tatăl, soţul şi fiul meu”, îl descria Katie pe Spencer.
De cealaltă parte, Tracy era total opusul: dependent de alcool, grosolan și agresiv. În ciuda acestui lucru, Katharine a știut să-i rămână fidelă 27 de ani și să-i susțină cariera, fără să ceară nimic în schimb, cu toate că și-ar fi dorit să primească măcar o parte din ce oferea.
Pe cât îmbătrânea, lui Spencer îi devenea din ce în ce mai greu să joace în filme, interveneau pierderile de memorie, iar astfel își uita rolurile. Mai mult decât atât, a căzut în patima alcoolului, iar când exagera cu băutura, devenea brutal.
Pe marele ecran, soția fericită, în viața reală, amanta tristă
După 35 de ani de carieră, actorul a făcut un blocaj renal, o criză de prostată, iar tulburările cardiace erau tot mai dese. Katie a avut o ultimă dorință: să mai joace o dată alături de bărbatul pe care l-a iubit și așteptat ani la rând. „Ghici cine vine la cină?“ a fost ultimul film în care cei doi și-au ecranizat iubirea, în timp de pe Tracy fiecare secvenţă îl costa câte o picătură din viaţă.
Filmul a spus și replica cheie din viaţa şi dragostea celor doi, pe care personajul lui Spencer trebuia să o rostească: „Te-am iubit mai mult decât ai putea să-ţi imaginezi. Te iubesc şi azi. Nu mai am de trăit mult. Dar, până la sfârşit, îmi voi aminti asta.”
În film, Kate joacă rolul soţiei fericite, în viaţă era amanta tristă. Avea inima plină de amărăciunea că nu va fi niciodată căsătorită cu omul pe care-l iubea.
La ceva timp după moartea iubitului ei, Katie a scris:
„Iubirea nu are nimic de-a face cu ceea ce aştepţi să ţi se ofere, ci doar cu ceea ce eşti pregătit să dăruieşti, adică totul. Ce primeşti în schimb poate varia, fără a avea niciodată legătura cu ceea ce dai. Tu oferi numai pentru că iubeşti şi, pur şi simplu, nu poţi face altfel“.
Averea i-a revenit soției și copiilor lui Spencer
Ultimele luni din viața lui Tracy și le-au petrecut sub același acoperiș, dar dormeau în camere separate. Spencer avea un buton la pat, iar dacă se simțea rău, femeia iubită era imediat lângă el. Într-o dimineaţă, însă, ea l-a găsit fără suflare.
Katharine şi-a jucat până la capăt rolul din umbră. A avut tăria să nu participe la funeralii. Când a fost deschis testamentul, toată averea revenea soţiei şi celor doi copii a lui Tracy, iar o parte din bani ajungeau în conturile fundaţiei pentru copii handicapaţi de care se ocupa soţia lui.
O iubită nu e o soţie, iar o soţie nu e o amantă. Lui Kate i-a rămas doar pisica și amintirile cu cel pe care l-a iubit cu adevărat până la sfârșitul vieții. „Nu poți schimba muzica sufletului tău“, era crezul care i-a ghidat întreaga viață și carieră.
Nici după moartea lui Spencer, Katie nu a mai încercat o altă relație. Nu mai avea resurse să iubească. Și-a cumpărat o căsuță la marginea unei păduri, în apropierea unui râu. Bolnavă de Parkinson, actrița s-a retras din viața publică, dar își trăia bătrânețea într-un mod frumos și spartan. O dată, un fotoreporter a surprins-o făcând gimnastică în aer liber, apoi înotând în apa rece a izvorului de munte.
Katharine Hepburn a murit la 96 de ani. După moartea ei, mobilierul și obiectele din locuința sa au fost vândute prin licitație. Printre obiectele de valoare ale actriței se afla și un bust de bronz al lui Spencer Tracy, făcut chiar de ea.
Actrița și-a urmat mereu melodia propriului suflet, urcând curajoasă și demnă pe culmile succesului si coborând, cu același curaj, în văile iubirii neîmplinite si ale așteptărilor fără speranțe. Ca o recompensă, parcă, publicul a iubit-o foarte mult.