Pentru „Evenimentul zilei”, ieri a fost o aniversare în premieră.
Într-o lume ideală, ziarul ar fi trebuit să aniverseze 28 de ani de la prima apariție. Însă, în lumea de care noi, ziariștii, ne-am temut din ce în ce mai mult în ultimii ani - una în care presa scrisă își trăiește extincția - EVZ-ul a sărbătorit și s-a adresat cititorilor doar în mediul on-line.
La vremuri noi, cititori noi. Și vechi. Pentru că, desigur, un brand nu poate fi pus la pământ de mofturile și superficialitatea ultratehnologiei care au grăbit sfârșitul presei scrise. La 22 iunie 1992, la chioșcurile de ziare care împânziseră România, apărea ziarul botezat „Bulina roșie”. 22 iunie 2020. Chioșcurile de ziare sunt mai rare pe teritoriul țării decât zimbrii în rezervații, iar „Evenimentul Zilei” s-a mutat cu arme și bagaje în on-line. Într-o încercare de conservare, de supraviețuire, într-o luptă ce a ținut de evoluția speciilor media.
În ultima jumătate de an am învățat că există viață și după presa scrisă. Cititorii tradiționali de print avertizaseră de mult timp. Și ziua decontului nu putea fi evitată la infinit. Ideea de mutare totală din print în on-line nu a fost ușor de digerat, chiar dacă instinctele spuneau că alternativă nu există. Cel mai greu a fost pentru ziariștii care au lucrat în perioada de aur a presei românești de după 1989 și care au fost nevoiți să pună punct unei bucăți de istorie.
Printre marile beneficii obținute odată cu zorii Revoluției a fost și cea a libertății de exprimare. Piața presei scrise a fost invadată de cotidiene, săptămânale, lunare, reviste de știință, istorice, fapt divers, sex sau publicați dedicate copiilor și adolescenților. Nehrăniți cu informație esențială, mai ales în anii ‘80, românii au început să citească orice fel de presă. Erau vremuri în care poate puteai vinde și dacă tipăreai pe șervețele sau batiste.
În iunie 1992, „Evenimentul Zilei” a schimbat presa. Nu este o vorbă goală sau o informație seacă aflată din manualele de istorie a jurnalismului. Ziarul lui Mihai Cârciog și Ion Cristoiu a ridicat etalonul. Românii cereau și calitate, nu doar informație brută. Nu trebuia doar să scrii anost, stereotip, inodor și incolor, așa cum o făceau multe cotidiane la vremea respectivă. Un nou ziar avea nevoie de o grafică și abordări inexistente pe piață atunci. Altfel, ce rost avea?
Țin minte că ai mei cumpărau zilnic cele mai puternice două ziare ale vremii. Unul dintre ele preluase abonații fostei „Scânteia” și reușise să-i fidelizeze. Apariția „Bulinii roșii” le-a schimbat imediat opțiunea alor mei. Și după primele două-trei „buline roșii” au devenit cititori fideli. Erau familii în care EVZ-ul se achiziționa în două exemplare. Pentru a putea fi citit concomitent. Nu am cunoscut la acea vreme ziarul, din interior, ci din exterior.
Pentru că, și dacă voiai să te ascunzi de el nu aveai cum. Era peste tot: în casă, în autobuze, în trenuri, la colțul străzii sau la profesoara care mai fura o privire de la ziarul așezat pe catedră în timp ce preda. Dacă aș vrea să spun o platiduine, aș zice că a fost „un fenomen”. Da, chiar așa a fost un „fenomen”.
Un spumant de calitate, un foc de artificii, un caleidoscop. Primul produs revoluționar creat în mass-media românească după 1990. Ca impact asupra publicului, ulterior au mai existat două asemenea „cutremure”. Create de Pro TV în 1995 și de Pro Sport, ziar lansat în 1997.
Nu o să spun că la 10-11-12 ani citeam „Evenimentul Zilei” din „scoarță în scoarță”. Deși, dacă exista un copil care la doi ani și jumătate se interesa în 1990 despre soarta Mineriadei, de ce ar fi deplasat ca unul cu câțiva ani mai mare să citească un ziar de la editorialul de pe prima pagină până la caseta redacției? Eram interesat în acele vremuri de sport, așa că țin minte pagini din EVZ-ul acelor vremuri.
Undeva prin iunie 1993, cineva a dat un titlu colosal: „Noapte bună, America, oriunde te-ai afla!”. Context: Naționala României fusese zdrobită la Kosice de Cehoslovacia (2-5) și părea că nu mai are șanse de calificare la Mondialul din SUA - 1994. La acea vreme, Televiziunea Română difuza un serial de succes: „Telefonul de la miezul nopții”. Personajul principal, DJ la un radio, încheia discuțiile cu ascultătorii cu o urare devenită celebră: „Noapte bună, America, oriunde te-ai afla!”
Nu aveam cum să uit nici nemuritorul „Hagi, președinte!”, publicat pe prima pagină, în vara anului 1994, după ce România a învins Argentina, în „optimile” Mondialului din SUA care cu un an mai devreme părea ratat. România traversa o gravă criză economică socială și politică și se spune că Gurvernul Văcăroiu a rămas în picioare datorită meciurilor istorice reușite de „tricolori” la Mondial. Ieșiți pe stradă în miez de noapte, românii visau la „Hagi, președinte!” și scandarea „se viralizase”, deși nimeni nu știa sensul cuvântului la acea vreme.
„Evenimentul Zilei” a făcut ceea ce trebuia să facă un ZIAR oriunde în lume. S-a tipărit, s-a vândut, s-a cumpărat. A informat, a sedus, a intrigat, a enervat, a distrat, a oferit premii, a dat jos politicieni, a influențat în campaniile electorale. În spatele produsului au stat ziariști care s-au format și s-au dezvoltat în locul despre care s-a spus că a fost „cea mai bună școală de presă”.
Adaptat vremurilor în continuă schimbare frenetică, „Evenimentul Zilei” continuă să existe în varianta electronică și încearcă să învețe în fiecare zi care e calea către voi: cititorii.