A fost Iisus fericit?

A fost Iisus fericit?

O întrebare la prima vedere şocantă. Cum la fel de şocant este faptul că s-a efectuat un studiu-sondaj pe această temă, iar răspunsurile diferă pe scară largă. Cercetătorii au descoperit că răspunsurile au corespuns culturii şi ţării celui care şi-a exprimat parerea. Americanii consideră ca Iisus a fost fericit, extrovertit, agreabil, amabil şi grijuliu, potrivit Discovery News.

Nu este la fel la diferitele culturi

Mai mulţi profesori din cadrul Departamentului de Psihologie al Universităţii din Virginia au efectuat studiul în rândul studenţilor coreeni şi americani. Coreenii îl asociază pe Iisus cu suferinţa, sacrificiul şi mila, "Americanii întâlnesc mult mai mulţi străini decât alţii şi au nevoie să fie mai extrovertiţi decât japonezii, coreenii sau alţii, care au tendinţa de a interacţiona cu un număr mai mic de persoane", a spus Shingehiro Oishi, conducătorul studiului. Americanii îl asociază pe Iisus cu ceva pozitiv şi rareori cu un sens negativ, cum ar fi "durerea", care a fost mai des menţionată de către studenţii coreeni.

"Diferenţele lingvistice pot intra în discuţie, iar sensul de fericire nu este la fel la diferitele culturi, de-a lungul timpului. De asemenea, conotaţia emoţională a cuvântului fericit variază în mod substanţial. În timp ce conceptul de fericire la americani include de obicei emoţii pozitive cum ar fi excitarea, în Asia de Est fericirea se concentrează mai mult pe emoţii pozitive calme, precum pacea şi mulţumirea", a spus Casey Eggleston, cercetător la Universitatea din Virginia, Statele Unite.

Între două abordări

"Există două abordari principale pentru fericire: hedonia şi eudaimonia. Hedonia este o stare de placere şi bucurie fizică. Iisus nu cred că a fost fericit în cea mai mare parte a vietii, deşi el a avut şi momente placute în timpul misiunii sale pe Pământ. Eudaimonia, pe de altă parte, se realizează printr-o fericire virtuoasă, o viaţă plină de sens şi integritate. Dacă am folosi această înţelegere aristotelică a fericirii, cred că Iisus trebuie să fi fost extrem de fericit", a mai adăugat Eggleston.

În ceea ce priveşte răspunsul lui Oishi, la întrebarea dacă Iisus a fost sau nu fericit, el a spus: "Nu sunt sigur, dar nu cred că a fost fericit. El a avut o viaţă dificilă".

Ne puteți urmări și pe Google News