România. Averea financiară a românilor a fost evaluată la 300 miliarde de dolari. Aceasta reprezintă 5,7% din averea financiară a regiunii Europei de Est în 2023, cunoscând o creştere anuală de 15,5% în perioada 2018-2023, arată cel mai nou raport privind averea globală elaborat de Boston Consulting Group (BCG).
Averea financiară a românilor va crește
Averea românilor va creşte cu 8,6% pe an, în următorii 5 ani, atingând valoarea de 400 miliarde dolari în 2028.
Ponderea investiţiilor pe termen lung, averea neinvestibilă, constând în principal din asigurări de viaţă şi economii pentru pensii, reprezintă un procent de 40% din averea financiară totală a poporului român, mult peste media Europei de Est (31%), dar si peste media globală (35%). Ponderea averii investibile, care cuprinde numerar, depozite, fonduri de investiţii, acţiuni şi obligaţiuni, scade continuu.
Krisztian Horvath, Partener şi Director Asociat, Wealth Management, BCG, a spus că românii mențin o cotă relativ scăzută a averii lor în numerar şi depozite (34%), comparativ cu media din Europa de Est (44%).
Care e ponderea celor foarte bogați
Până la jumătate din averea financiară a românilor este deţinută de persoane cu active sub 250.000 de dolari, o proporţie mult mai mare decât media globală, de 30%. Cu toate acestea, ponderea celor foarte bogaţi, cu o avere financiară mai mare de 100 de milioane dolari, este semnificativ mai mare decât media globală. Românii cu averi de peste 100 milioane dolari au 23% din averea financiară totală, faţă de de un procent de 14% a celor foarte bogaţi la nivel global.
Și averea netă globală a crescut
În ceea ce priveşte averea netă globală, aceasta a înregistrat o recuperare semnificativă în 2023, de 4,3% după un an dificil în 2022. Această creștere a fost datorată unei reveniri pe piaţa financiară, deoarece averea financiară a crescut cu aproape 7%, după o scădere de 4% în 2022. Vor fi create aproximativ 92 de trilioane de dolari în avere financiară, în următorii cinci ani.
Krisztian Horvath a declarat că se așteaptă la o creştere puternică în segmentele atractive pentru băncile private în următorii cinci ani.