Piesa „Dau moda”, semnată de Golden Gang, care a adunat nu mai puțin de un milion și jumătate de vizualizări, devenind unul dintre cele mai tari hit-uri trap, este de fapt o manea.
Într-un vlog postat pe Youtube, Alex Velea a povestit cum a apărut melodia „Dau moda”, varianta manea.
„<<Dau moda>> este o piesă care dă și titlul noului material Golden Gang, noului album, pe care am hotărât să-l lansăm în trei etape. Tot în această perioadă am fost invitați să participăm la un concurs de muzică, noi am câștigat acest concurs.
A fost o săptămână plină de muzică, o săptămână în care am primit foarte multe sarcini, iar una dintre sarcini sau provocări a fost să realizăm o manea într-o oră. Nu ne-a fost foarte greu să facem treaba asta, pentru că noi suntem ascultători ai genului, ne place muzica în general, indiferent de stil, așa că într-o oră am avut o manea care ulterior a devenit virală.
La scurt timp după ce a apărut pe internet această piesă au început să curgă mesajele, să ne întrebe lumea când lansăm piesa. A început să ne bântuie piesa asta, era clar că trebuia să o scoatem. L-am contactat pe Jador, pentru că trebuia să punem puțin urban, l-am pus și pe Lino. A fost o reală plăcere să lucrăm cu Jador și cu Desanto, a ieșit o piesă ritmată, care sper să vă bucure inimile!” a spus Alex Velea, în vlogul de pe Youtube.