Solistul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu (Michi), a suferit o nouă intervenție de bypass coronarian, după infarctul pe care l-a suferit anul trecut.
Artistul a fost operat, săptămâna trecută, la Spitalul Monza din București, centru specializat pe problemele cardiovasculare. Operația, efectuată de o echipă condusă de dr.Cătălin Constantin Badiu, a durat trei ore și s-a finalizat cu succes. După operație, Michi se simte bine și pregătește alături de colegii de la trupa Șuie Paparude concertele din luna august. Programul trupei nu va fi modificat.
Mihai Câmpineanu a suferit, anul trecut, un puternic accident cardiac, la finalul unui concert susţinut la Timişoara. Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara i-au montat două stenturi pe artera pulmonară.
Formaţia Șuie Paparude s-a lansat în toamna anului 1993, având cinci membri, între care un basist (Mihai Dobre - Dobrică) şi un clapetist (Mihai Câmpineanu - Michi), şi aborda un stil alternativ-new-wave, potrivit site-ului trupei.