A doua ediție Art Encounters conectează Timișoara cu Aradul: ”Viața – mod de întrebuințare”. Care sunt locațiile în care se va vedea expoziția centrală I FOTO

Bienala Art Encounters 2017 anunță primii artiști invitați și spațiile expoziționale care vor desena traseul acestei ediții. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 septembrie – 5 noiembrie 2017, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, la Timișoara și Arad. Concentrându-se pe arta românească, dar și pe o selecție extinsă de artiști internaționali, bienala din vestul țării se află la confluența dintre un festival de artă experimentală și o bienală de artă contemporană, aducând laolaltă expoziții, evenimente de tip performance și proiecții de film, dezbateri și conferințe, menite să apropie mediul artistic de publicul larg.

Prima listă a artiștilor prezenți în cadrul Art Encounters 2017 include nume precum: Anca Benera & Arnold Estefan, Irina Botea Bucan, Pavel Brăila, Camille Henrot, Mary Reid Kelley, David Maljković, Olivia Mihălțianu, Roman Ondak, Miklós Onucsan, Rachel Rose, Anri Sala, Mircea Suciu, Mona Vătămanu & Florin Tudor.

Pentru această a doua ediție a bienalei Art Encounters, curatorii Ami Barak și Diana Marincu inventariază porțiuni din cotidian, urmărind modurile în care artiștii contemporani se confruntă cu realitatea. ”Precum în romanul lui George Perec, La vie - mode d’emploi [Viața – mod de întrebuințare], expoziția centrală va prezenta fragmente, personaje și situații, povești de o zi și de o viață”, au trasmis, vineri, organizatorii.

„Art Encounters este un eveniment de referință, atât pentru cele două orașe implicate în organizarea lui, cât și pentru toți iubitorii de artă contemporană din România. În contextul în care ne pregătim cu toții de programul Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2021, bienala va facilita dialogul între artiști și public, o condiție esențială pentru orice eveniment orientat către educarea publicului larg.”, transmite Ovidiu Șandor, Președinte al Fundației Art Encounters.

Art Encounters se va desfășura în mai multe spații din Timișoara și Arad, conectând cele două orașe, de la cartiere la comunități. Expoziția centrală, Viața – mod de întrebuințare, va avea loc în cinci spații: Muzeul de Artă Timișoara, Muzeul de artă Arad, Halele Timco, dar și două locuri noi pe harta bienalei: Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” – fostul depou RATT de pe bulevardul Take Ionescu – și Casa ISHO, aflată în proximitate. Un eveniment temporar va avea loc la Uzina de apă Urseni.

Alături de aceste spații, expozițiile invitate și evenimentele colaterale se vor desfășura la Casa Artelor, Cantina de la Colegiul Tehnic Ion Mincu, CALINA Spațiu de Artă Contemporană, Galeria Jecza și Galeria Calpe.

Bienala din acest an va continua programele educaționale care s-au bucurat de un real succes la prima ediție, va completa cursurile adresate școlarilor și liceenilor printr-un proiect de dezvoltare a publicului adult și un program dedicat jurnalismului cultural.