Steluţa Ardelean are 40 de ani şi a fost diagnosticată cu cancer mamar acum nouă ani. Medicul i-a spus că mai are de trăit doar 18 luni.

Atunci când avea mai mare nevoie de sprijin a descoperit speranţa de viaţă în programul Healing Journey (Călătoria tămăduirii). De fiecare dată când mergea la spitalul oncologic Princess Margaret din Toronto, vedea afişe care-l descriau ca pe un program pentru oameni care vor să înveţe cum să se ajute singuri când au cancer sau altă boală serioasă. Un curs practic, structurat pe mai multe module, unde a descoperit metode psihologice şi spirituale care promovează pacea şi armonia interioară.

Acum nu mai lucrează pentru că tratamentul pentru cancer o face să trăiască cu o oarecare incertitudine care nu îi permite să îşi planifice viaţa pe o perioadă mai mare de timp. A rămas însă voluntar pentru programul Healing Journey, unde, în calitate de co-moderator, împărtăşeşte din experienţa sa cu acest program şi cu această boală celor care sunt la începutul programului.

Iată povestea Steluţei despre experienţa prin care a trecut.

“Eşti sigură că vrei să ştii?” Întrebarea medicului oncolog era plină de îngrijorarea care i se citea şi pe faţă. Îl întrebasem care este media de supravieţuire pentru cineva cu diagnosticul meu. Ştiam că prognoza era sumbră, dar mă aşteptam să se măsoare în ani. “Este 18 luni…” Aveam 31 de ani şi diagnosticul era cancer mamar metastaziat. Sperasem într-o viaţă mai bună şi începusem să ne obişnuim cu societatea din Canada. Trecuseră câteva luni de cand găsisem un nodul la sânul stâng şi îl ignorasem sperând că va trece de la sine. Acum înţeleg că dacă mergeam la doctor mai devreme, poate şansele de a face ceva ar fi fost mai mari.

“Dar mediile sunt făcute din extreme”, a adăugat doctorul. Şi de ce n-aş putea eu să fiu la extrema de sus? mi-am spus.

Într-un fel, ştiam că trebuie să fie ceva ce aş putea să fac pentru mine. M-am înscris la programul Healing Journey la spitalul Princess Margaret din Toronto, un program de asistenţă psihologică şi spirituală pentru pacienţii de cancer, în care aceştia învaţă cum să se ajute singuri, prin diferite metode cum ar fi relaxarea, vizualizarea, afirmaţiile pozitive, introspecţia psihologică şi spiritualitate.

Programul structurat în cinci module oferă fiecărui pacient posibilitatea de a se implica atât cât simte că are nevoie, iar folosirea metodelor menţionate promovează pacea şi armonia interioară. Cercetarea făcută de echipa celor de la Healing Journey în cei peste 25 de ani de la înfiinţarea acestui program, cât şi de alţi cercetători în domeniu, arată că folosirea regulată a acestor metode poate să reducă anxietatea şi depresia, să redea pacientului sentimentul că are control asupra a ceea ce face şi să uşureze simptome cum ar fi greaţa, durerea şi oboseala.

Echipa de la Healing Journey a publicat şi studii conform cărora este posibil ca persoanele afectate de cancer avansat, care se implică mult în a se ajuta în domeniul psihologic şi spiritual, să supravieţuiască mai mult decât spun prognozele lor medicale. „Este o posibilitate, dar, desigur, noi nu putem să garantăm acest lucru”, mi s-a spus când m-am înscris în acest program. Dar ştiam deja că nimeni nu poate să garanteze că voi mai fi în viaţă chiar şi mâine.

Prin Călătoria tămăduirii am descoperit cu mare bucurie că am libertatea de a alege cum să răspund la stres, inclusiv la cel al diagnosticului de cancer. Am învăţat să schimb nu numai modul în care mă văd pe mine, ci şi cum văd restul lumii. Am descoperit o vastă resursă de tărie şi iubire interioară pe care puteam să o accesez – era a mea, era în mine, deşi nu fusesem conştientă de ea. Am înţeles că această resursă interioară este parte din Dumnezeu, care este în fiecare din noi, şi în acelaşi timp noi toţi suntem parte din El.

Am făcut în viaţa mea din nou loc pentru partea spirituală, pe care o neglijasem atâta timp. Am întâlnit prin acest program mai mulţi oameni care aveau cancer metastaziat şi care au trăit mai mult decât spuneau prognozele. Împreună am descoperit că diagnosticul de cancer poate să fie începutul unei vieţi mai bune şi mai bogate, care poate fi plină de bucurie, chiar dacă diagnosticul spune că boala este “terminală”. Pentru că tămăduirea se poate petrece la diferite nivele, şi chiar dacă nu există tratament, sau nu duce la vindecarea completă a trupului, această tămăduire poate să schimbe calitatea vieţii şi să aducă atât de multă iubire în viaţa unui om!

Sunt peste opt ani de la acel diagnostic sumbru. Am urmat tot felul de tratamente, unele mai uşoare, altele mai dure. Nu îmi mai este frică de ceea ce simt şi nu mă mai feresc să îmi exprim sentimentele. Şi de fiecare dată găsesc alinare sufletească în ceea ce am învăţat la Călătoria tămăduirii şi apoi puterea de a merge mai departe, de a mă bucura de călătoria în sine în loc de a dori mereu să ajung la finalul ei. De multe ori îmi doresc o minune – aceea a vindecării trupeşti desăvârşite, sau o remisie spontană, cum se numeşte în lumea oncologiei.

Dar de fiecare dată, după ce reflectez puţin asupra acestei dorinţe, realizez că în goana mea după marea minune ignor minunile mai mici, dar semnificative şi multe, din viaţa mea: fiecare remisie, fie ea şi parţială, ca răspuns la tratament; fiecare om pe care îl cunosc, dar pe care nu l-aş fi întâlnit dacă nu aveam cancer; fiecare floare, fiecare dimineaţă, soarele, cerul, pământul; tămăduirea atâtor dureri psihologice şi spirituale din viaţa mea...şi aş putea continua cu multe. Dar, mai presus de toate, faptul că sunt în viaţă, şi că, în mod ironic, abia acum pot să apreciez atât de mult frumuseţea vieţii.

Acum lucrez şi ca voluntară pentru Healing Journey. Asist la seminariile programului şi împărtăşesc din experienţa mea celor care sunt la începutul călătoriei. Trăiesc bucuria de a vedea cât de mult pot să se schimbe oamenii care participă la acest program, cum li se deschide inima spre ei înşişi şi spre alţii, şi atunci îmi dau seama cât m-am schimbat şi eu.

Poză de grup cu colegi de la Healing Journey din 2005 - Steluţa Ardelean este pe rândul de sus, prima din dreapta, iar lângă ea se află soţul ei, Bogdan, iar langa el Dr. Cunningham, cel care a iniţiat programul Healing Journey.

Realizez, de fiecare dată, ce mult înseamnă pentru ei şi pentru mine să avem o comunitate, un grup de oameni care înţeleg atât de bine prin ce trece fiecare dintre noi. De multe ori am crezut că ceea ce simt sau gândesc este oribil, dar împărtăşind acel lucru cu ceilalţi am înţeles că nu era nici bun nici rău – era, pur şi simplu, omenesc. Am învăţat să am mai multă înţelegere pentru mine însămi şi pentru cei din jur, şi mă bucur când văd această înţelegere crescând în sufletul celor care sunt la începutul Călătoriei. Şi în continuare încerc să menţin un echilibru între realism şi speranţă.

Aş vrea acum să pot să fac cunoscută Călătoria tămăduirii în România, fie chiar şi într-o formă adaptată. Ştiu că psiho-oncologia nu este o prioritate în România, şi că sunt atât de multe lucruri de care bolnavii de cancer au nevoie. Şi totuşi, eu cred că au nevoie, în primul rând, de speranţă. Momentan această dorinţă a mea este doar sub formă de vis. Nu ştiu de unde să încep. Dar ştiu multe situaţii în care visele au devenit realitate până la urma. Poate că şi aceasta este încă o ocazie de a încerca să găsesc, în primul rând pentru mine, echilibrul între realism şi speranţă.

CITIŢI ŞI:

Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte

Mâine puteţi citi pe www.evz.ro un material care scoate în evidenţă lipsa personalului specializat în ajutor psihologic pentru persoanele bolnave de cancer.