A dat lovitura. Baschetbalista cu origini românești de la New York Liberty

A dat lovitura. Baschetbalista cu origini românești de la New York Liberty

După o strălucitoare carieră în Campionatul Universitar, jucătoarea de origine română Sabrina Ionescu a intrat în WNBA și va juca la New York Liberty.

La 22 ani, După patru sezoane petrecute la Oregon Ducks în Campionatul Universitar American, jucatoarea de 22 de ani deține un record fantastic, plus două distincții individuale extraordinare - este prima din istorie care a reușit 2000 de puncte, 1000 de recuperări și 1000 de pase decisive.

Ea a primit în 2019 și 2020 trofeul pentru cea mai bună jucătoare din competiție. Evident, Sabrina Ionescu a fost în prima poziție în draftul WNBA și a fost selectată de New York Liberty.

„Toți cei din jurul meu m-au ajutat să obțin această performanță. Membri ai familiei mele, prieteni și coechipieri. Am parcurs acest drum împreună și datorită lor am ajuns în acest moment.

Din perioada în care am început să joc și m-am atașat de baschet, mi-am dorit să devin jucătoare profesionistă”, a declarat Sabrina Ionescu, potrivit tvr.ro.

Sabrina are părinți români, este născută în California și a câștigat Campionatul Mondial rezervat jucătoarelor sub 17 ani, înainte să devină o vedetă în NCAA.

Ne puteți urmări și pe Google News