A avut de ales între iubită și pisică. Kol Yisrael emite din nou! Gemenii au stelele favorabile, Săgetătorii au aspecte, în general, bune │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

A avut de ales între iubită și pisică. Kol Yisrael emite din nou! Gemenii au stelele favorabile, Săgetătorii au aspecte, în general, bune  │  Horoscopul lui Dom’ Profesor

Dragi lupi, padawani și hobbiți, Elise Petter informează că un bărbat de 33 de ani, un american de pe Coasta de Vest, din LA, a avut de făcut o alegere. După cum afirmă el însuși pe imgur.com, o clonă de Facebook, foarte populară în California și mai în tot Vestul. Americanul a avut de ales între iubită și pisică!

 

 

 

HOROSCOP  Pe 18 mai s-au născut: Sfântul Ioan Paul al II-lea, Frank Capra, Margot Fontayn, Charles Trenet, Rick Wakeman, Alla Baianova, Ezio Pinza, Aurelio Roncaglia, Bertrand Russell, Nicu Stănescu, Michael Crețu, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Sion.

 

În calendarul creştin-ortodox, cel popular, ieftin, sunt Sfinţii: Petru, Dionisie, Teodat, Hristina şi cele şapte Sf.Mc. fecioare. Nimic în „Kalendar”!

 

HOROSCOP  Dragi lupi, padawani și hobbiți, Elise Petter informează că un bărbat de 33 de ani, un american de pe Coasta de Vest, din LA, a avut de făcut o alegere. După cum afirmă el însuși pe imgur.com, o clonă de Facebook, foarte populară în California și mai în tot Vestul. Americanul a avut de ales între iubită și pisică!

 

Alegere grea și aparent, fără speranță pentru animăluț. Dar tânărul nu a ezitat o secundă, a ales... pisica, de fapt motanul, un splendid stray cat ce amintește de marea rasă americană Maine Coon, pe nume Hobbes.

 

Tinerii s-au separat din motive religioase. Hai să le spunem Robert și Angela, nu știu de ce, numele acestea mi-au venit în minte. Aveau o relație bună, frumosă, care mergea pe al treilea an. Dar, Angela, de 26 de ani, lucrătoare socială la primărie, a căzut sub influența unor cercuri arabe saudite și contra a 50.000 $ a trecut la islam. S-a schimbat foarte mult. Așa că s-au separat. Dar tinerii se iubeau și au dorit să-și ofere o a doua șansă. ”Ea m-a sunat și mi-a spus că este gata să revină acasă, dacă mă debarasez de pisică!” a scris Robert pe imgur. Robert este baptist, unul mediu, după cum spune el însuși. ”Nu am ezitat o clipă, l-am ales pe Hobbes, este un membru al familiei, îl consider ca pe copilul meu. Îmi iubesc mult pisica, să renunța la ea este imposibil!”  Bărbatul explică că nici nu mai vrea să o vadă vreodată pe iubita ex, ”o femeie care nu iubește animalele, nu iubește nici copiii! Nu știu ce creieri i-au spălat la moschee, dar nu mai este fata pe care am cunoscut-o!”

 

Culmea este că Angela a fost aspru criticată și de musulmani, tot pe aceiași rețea socială - în islam pisica este un animal pur, Profetul Mahomed a avut o pisică, Musa, (Muezza) pe care o iubea mult, la fel și prietenul lui, ”tatăl motanilor”, iar Fatima, cea mai mică și mai iubită fiică, se juca tot timpul cu pisoii! De aceea, este bine să-ți placă pisicile!

 

HOROSCOP  Dar iată și o veste din curierul de Bruxelles:

 

Deși unii foști angajați au încercat să creeze probleme tehnice, noul post public israelian, intitulat Kan, succesorul IBA, a început să emită de luni dimineață, punând capăt perioadei foarte grele de divergențe apărute din cauza presiunilor guvernului pentru a face economii. Și radioul și televiziunea și-au început emisia în aceeași zi, cu anunțuri care exprimau tristețea legată de abandonarea câtorva sute de colegi jurnaliști care nu au fost angajați de noua entitate publică audiovizuală. De fapt, cu excepția unor jingle-uri noi, noul post de radio seamănă foarte mult cu cel vechi. Aryeh Golan, președintele Kan a păstrat emisiunea de la 6 la 8 dimineața cu aceeași echipă de producție și un mare număr dintre vechii jurnaliști, programul fiind neschimbat. Iar radioul continuă să se numească Kol Yisrael (Vocea Israelului), ca în primele sale zile de emisie. Deși cea mai mare parte a programelor noii entități Kan a fost difuzată fără incidente, mai multe erori tehnice au dat naștere unor speculații referitoare la sabotaje din partea angajaților disponibilizați. Situația reformării vechiului post public radio-TV din Israel a fost extrem de tensionată în ultimul an, fiind implicat și premierul Benjamin Netanyahu, care amenințase chiar cu alegeri anticipate. În mod oficial, înlocuirea IBA, vechea autoritate publică audiovizuală, a fost motivată de incapacitatea acesteia de a mai face față concurenței posturilor comerciale și cheltuielilor foarte mari și nejustificate. Închiderea bruscă a postului, după 49 de ani de existență, a dat naștere însă unor scene dramatice în studiouri, chiar în direct, pe platouri, cand telespectatorii și-au văzut vedetele în lacrimi. Avi Meshulam, jurnalist care a lucrat mulți ani la fostul radio public afirma însă că IBA a plătit pentru refuzul de a se reforma și de a accepta  noile tehnologii.

Mai mult la http://www.haaretz.com/israel-news/business/1.788782

 

Kol Yisrael a fost postul de radio pe care-l ascultam în călătoriile mele prin Orient. VOA nu se auzea întotdeauna, iar Europa Liberă, deloc. Evreii, însă, se auzeau tare și clar. Radioteleviziunea israelită a fost un bastion al tradiției și al lucrului făcut cu profesionalism și patriotism. Păcat că se fac astfel de jertfe pe altarul tehnologiilor moderne. Actualul Kan moștenește o istorie fabuloasă, începând din decembrie 1947 când emitea în ilegalitate sub numele de Telem-Shamir-Boaz, dintr-o mahala a Tel Avivului. Istoria adevărată a Kol Yisrael o știu de la un om extraordinar, militar și scriitor, Noam Yaffe, care a fost mult timp șeful redacției române. Este de mult, pensionar, cu trei fii în Haganah, dar și astăzi admir de câtă voință și patriotism a dat dovadă, toată viața lui. Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți, ar trebui să luăm exemplu de la evrei și noi suntem cam în aceiași situație în care au fost ei, păstrând proporțiile, cu mulți români rătăcitori, persecutați și cu un stat torpilat de străini și de cozile de topor din țară. Dacă am avea unitatea și patriotismul evreilor, România ar putea fi putere regională, înaintea Turciei și a Ucrainei. Bun, dacă baba ar avea elice, s-ar chema avion...

 

HOROSCOP  Dar sper, mereu am speranța, că ceva se va întâmpla, poate va apărea un om providențial, pomenit de profeții, care va focaliza energiile bune ale neamului, va scoate România din nepăsare, prostie, vulgaritate și adorația Vițelului de Aur. Nu, nu am terminat dosarul cu scoarțe cafenii, este tehnic și greu de citit și înțeles, dar imaginea care se conturează este...

 

Până mâine o să mă uit la ”Exodus” un film cu mulți evrei americani, care s-au bătut ca să facă parte din distribuție. Un film din anul 1960, o ecranizare bună după romanul lui Leon Uris.

 

Până atunci ascult ”Men Without Hats” și ”New Order”, muzică veche, melodioasă, fredonabilă. Psihologii americani au ajuns la concluzia că accidentele de circulație au înregistrat o creștere exponențială pentru că șoferii nu mai ascultă muzică plăcută, bună, melodioasă, fredonabilă, care i-ar fi predispus la calm și politețe în trafic - ci ritmuri primitive agresive africane, care îi fac pe șoferi isterici și violenți în condus mașina.

 

Este un punct de vedere, alt de punct de vedere este că mâine este, cu siguranță, o altă zi!

 

                                         ⃰    ⃰    ⃰

 

HOROSCOP  

 

 

BERBEC   Fluxul comunicării nu îţi lasă astăzi multă libertate de alegere. Ai unele subiecte fixe, pe care trebuie să le dezbaţi. Profesional, treburile par să intre într-o oarecare rutină cotidiană. Accepţi situaţia aşa cum este, iei lucrurile aşa cum vin! Dai dovadă de un realism şi un simţ practic exemplare. Astăzi trebuie să te menajezi un pic mai mult, mai ales evită efortul fizic. Rezervă ziua, în zona sau domeniul în care ai decizie, numai activităţilor de rutină. Astăzi nu este indicat să începi noi afaceri sau noi relaţii. De asemenea nu este bine să pleci în călătorie.

 

TAUR  Astăzi eşti într-o dispoziţie binevoitoare şi tolerantă. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut mai întâi. Totuşi, dimineaţa, noul, noutăţile nu îţi aduc noroc. Lasă pe altă zi mai favorabilă! Păstrează ziua în limite normale. Nu te lăsa sedus de promisiuni!  Viziunea, filozofia ta de viaţă, conservatoare adesea, doar eşti un semn de pământ, este astăzi apreciată atât la birou, la serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea, fie acasă. Oamenii au din ce in ce mai multă nevoie de lucruri şi idei concrete, stabile, de repere fixe pe care să se sprijine în haosul acesta care ne înconjoară.

 

GEMENI  Stelele îţi sunt favorabile, aşa că poţi să-ţi susţii interesele cu multă abilitate. Deducţiile tale sunt corecte, astăzi ai o confirmare a intuiţiei tale. Nu lăsa treburile neterminate! Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile. Zi favorabilă călătoriilor, mai ales cele scurte. Ai şansa, modalitate şi oportunitatea să faci noi cunoştiinţe profitabile în domeniul tău de activitate. Rigoarea logică şi tenacitatea de care rareori dai dovadă, totuşi, astăzi, te ajută să convingi. Dinamica procesului pe care îl desfăşori te poate scoate uşor din domeniile în care eşti stăpân. Evită să derapezi, ca să nu fi ridicol!

 

RAC  Nu te grăbi, nu brusca lucrurile şi oamenii. Ai de luat unele decizii ceva mai dificile şi nu îţi este uşor. Nu risca inutil, culege mai multe informaţii înainte să spui pe ce culoare joci! Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă. O zi socială până la capăt. Vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei poți realiza că nu ai pierdut-o degeaba.  Mănâncă sănătos, mănâncă natural – nu uita de miere, iaurt şi seminţe – cele trei coloane ale vieţii lungi, după cum se spune în Tibet. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure!

 

LEU  Cu toate că nu îţi place şi joci prost teatru, trebuie să accepţi un compromis. Nu uita că, vorba lui Mitriade, cel cu otrava, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Simbolic vorbind! O dimineaţă foarte dinamică, cu multe evenimente, întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Stelele spun că variaţiile bruşte de presiune, temperatură şi umiditate sunt duşmanii tăi cei mai mari. După tine însuţi, bineânţeles, care fumezi cam mult şi nu te odihneşti suficient – ba, în ultimul timp te şi enervezi aiurea. Gata cu imprudenţele!

 

FECIOARĂ   Păzeşte-te de imprudenţe şi gafe, astăzi te pot cost scump. O veste bună şi una mai puţin bună. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Diplomaţie şi prudenţă! Nimic foarte neplăcut sau nimic foarte rău. Toţi ai tăi sunt bine şi după horoscopul tău vei avea numai motive de bucurie şi mândrie.  Dar imaginaţia ta nu poate fi strunită aşa de uşor pentru că este ca un incendiu în savană. Trebuie să fii liniştit şi calm cu toate că stelele şi mai ales Luna te împung ca să-ţi mărească stresul cotidian. Energia negativă trebuie arsă. Sala, sauna, poate o fugă în parc, dar şi ceaiuri liniştitoare (neapărat plante din România). Poartă numai bumbac şi in şi lasă o perioadă, poate definitiv, materialele sintetice.

 

BALANŢĂ   Nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes.  Un semn de foc îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură.  Seară plăcută, poate la un spectacol. Trebuie să fi mai vigilent şi mai pe fază decât de obicei ca să eviţi o pierdere. Aspectele negative sunt în casa banilor şi a proprietăţilor şi în cea a prietenilor şi a relaţiilor sociale – aşa că trebuie să-ţi îndrepţi atenţia şi să-ţi pui abilităţile la maximum pe aceste domenii. Pe de altă parte ai posibilitatea să te relaxezi şi să te odihneşti, să te simţi bine. Dar şi mai dificil şi încăpăţânat! Este un timp excelent să dai dovadă că banul nu conteză când este vorba să te simţi bine – să te duci la sauna, să faci masaj cu ulei de cocos, să dansezi la lumina lumânărilor şi să mănânci bine, dar nu mult!

 

SCORPION   Amână, dimineaţa, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.  A doua parte a zilei este mai bună. Poate ieşi în oraş, te distrezi un pic la o terasă cu prietenii! Afacerile obişnuite, de rutină, sunt avantajate. Ascultă şi ia aminte. Fii precis, concis şi eficient. Evită discuţiile cu anturajul apropiat despre viitor. Carpe Diem! Nu uita că viitorul şi trecutul sunt categorii filozofice – trăim tot timpul în prezent. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau în anturaj cu partenerii sau colegii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele sau o întâlnire extrem de importantă - nu lăsa ca situaţia să se deterioreze – amână tot ce nu poţi stăpâni!

 

SĂGETĂTOR   Aspecte, în general, bune. Lucrurile stau cum te gândeai, cum te aşteptai. Nici foarte-foarte, dar nici prea-prea! Sigur, “calea de mijloc” este comodă şi liniştită. Nu pleca la drum lung! Emoţional, simţi instinctiv dorinţa să fi cât mai mult în prezenţa celor la care ţii cu adevărat şi care îţi simt căldura sufletească şi îţi răspund pe măsură la gesturile tale tandre şi semnele tale de consideraţie. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului să-ţi vindece rănile sufleteşti. Cele două tendinţe sunt în echilibru dinamic şi de aceea probabil că vei trece succesiv prin stări similare cu cele descrise. Trece!

 

CAPRICORN    Încă de dimineață trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, vorbeşte cu cei care te pot ajuta. Banii cinstiţi se câştigă cu eforturi! Rememorează visurile din adolescenţă! Îţi mai aduci aminte? Concesiile trebuie să le faci faţă de tine, chiar faţă de tine!  Uită un pic de convenţiile sociale, de obligaţii şi de vorbe. Confiscat de toate aceste acte reflexe ai uitat tocmai de tine. Ai impresia că ceea ce faci tu hotărăşti? Oare? Nu eşti cumva marioneta momentului? Nu faci cumva ceea ce trebuie să faci? Ai uitat de tine, dragă prietene şi stelele sancţioneză acest lucru. Acum că ţi-am adus aminte că exişti, poţi începe cu adevărat să trăieşti din plin. Succes!

 

VĂRSĂTOR   Astăzi ai o perioadă bună, cu idei folositoare, în domeniul practic, cu destinaţia cum să-ţi îmbunătățești calitatea vieții. Nu este momentul să exgerezi cu efortul, în special cu cel fizic. Ai o mare capacitate de concentrare a atenţiei, dar pe termen scurt. Deci, poţi să speri astăzi în rezolvarea favorabilă a problemelor tale tactice, fie profesionale, fie sentimentale. Cruţă-ţi forţele, nu intra la uzură nici fizică şi nici mentală. Eforturile pe care le faci, din ambiţie şi mândrie te sleiesc de putere şi te fac vulnerabil(ă).  Totuşi, planeta Venus, în aspecte favorabile ție, poate să iţi aducă o oportunitate neşteptată. Care prilej trebuie analizat pe îndelete - nu te repezi, ca de obicei. Nu te grăbi, dar nici nu refuza!

 

PEŞTI     De dimineaţă trebuie să-ţi schimbi planurile şi chiar foarte repede. Realitatea îţi contrazice intuiţia. Nimic nu este pierdut, perseverează, fii isteţ şi soluţia poate fi la îndemâna ta! Fie că vrei, fie că nu, fie că ştii, fie că nu, eşti - fie în centrul unor probleme şi situaţii importante şi „interesante”, fie până la urmă totul este lăsat în coadă de peşte şi amânat, cum se face de obicei prin Balcani. Teoretic, rezolvarea acestor probleme se face prin logică carteziană şi judecată rece şi profesională şi mai puţin prin jocul întâmplării, spune Luna în aspecte disarmonice. Pe de altă parte, indiferent de jocurile Destinului, trebuie să ai în vedere propriile interese şi strategiile pe termen lung.