Patrice Evra și-a amintit de copilăria cu mari probleme provocate de lipsurile materiale.
Patrice Evra, fost mare internațional francez, a povestit că a avut parte de o copilărie nefericită. Născut la Dakar, în Senegal, fotbalistul era nevoit să cerșească pentru a mânca. Evra s-a apucat de fotbal și a jucat la Monaco, Manchester United, Juventus sau Olympique Marseille.
„Am avut mulți frați și surori. Nu a fost simplu să trăiesc pe stradă când eram mic. Îmi amintesc că fratele meu Dominique lucra la McDonald's și mă duceam la el pentru a-mi da ceva să mănânc.
Uneori cerșeam. Mă opream în fața magazinelor și, când oamenii treceau prin fața mea, le ceream să mă ajute. Bani, orice. Voiam bani ca să-mi iau un sandviș. Erau vremuri grele. M-a făcut mai puternic. Am învățat multe. Nu sunt o victimă. Le transmit copiilor de azi să nu cedeze niciodată, indiferent cât de greu le-ar fi”, a spus Evra într-un interviu acordat pentru podcastul Red Devils, preluat de Daily Telegraph.