A ajuns în România. Povestea lui Decebal - pasărea cu gât roşu monitorizată DIN SATELIT | VIDEO

A ajuns în România. Povestea lui Decebal - pasărea cu gât roşu monitorizată DIN SATELIT | VIDEO

Decebal, gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis) monitorizată satelitar de Societatea Ornitologică Română (SOR), a revenit în România zilele trecute.

Exemplarul și-a încheiat migrația de toamnă după 60 de zile în care a zburat peste 9.000 de kilometri! Din tundra siberiană până la teritoriile de iernare din România.

Potrivit datelor SOR, Decebal a plecat spre România pe 1 septembrie, din teritoriile de cuibărit din Peninsula Tamyr, partea cea mai nordică a Eurasiei. A făcut o scurtă pauză de odihnă în delta râului Ob, dar în numai trei zile avea să traverseze Rusia, până în Kazahstan, unde a sosit pe 10 septembrie. A stat aici timp de o lună, în trei locații diferite, și a acumulat energie pentru o nouă etapă a călătoriei, spre sud, spre Marea Caspică.

Creşte zilnic

"De pe țărmul estic al acestei mări, dintr-o lagună pustie, Decebal a reușit un salt incredibil de 1.800 de kilometri, peste Marea Caspică și Marea Azov, în numai o zi, pe 26 octombrie. Această etapă s-a încheiat în apropiere de Dnepr, în Ucraina. În mod normal, după o asemenea cursă, gâștele au nevoie de odihnă și mâncare, dar Decebal nu s-a oprit și a mai zburat 300 de kilometri, până a ajuns în Delta Dunării", se arată într-un document al SOR.  

Decebal este un mascul adult de gâscă cu gât roșu, pe care a fost montat un transmițător satelitar PTT Argos Solar de 18 grame. Pasărea a fost capturată pe 12 februarie 2014 în apropierea Lacului Durankulak din Bulgaria, de o expediție internațională, parte a proiectului LIFE "Save Ground for Redbreasts". Scopul studiilor este obținerea de informații despre cele mai importante zone de odihnă și hrănire de pe traseele de migrație ale speciei. Gâsca cu gât roșu este una dintre cele mai frumoase specii de gâscă sălbatică, dar și una dintre cele mai rare: figurează pe Lista Roșie IUCN drept Periclitată. De obicei, primele gâște cu gât roșu sosesc în România în primele zile ale lunii noiembrie, iar numărul lor crește zilnic până în luna decembrie, când ajung și la 20.000 de indivizi. Delta Dunării și lagunele de pe coasta Mării Negre sunt locul preferat pentru iernat, dar numere tot mai mari sunt observate și de-a lungul Dunării.