Există modalități de a răcori o cameră vara și fără aer condiționat.
Ziariștii de la Daily Express au discutat cu specialiștii și au aflat ce putem facer pentru a menține o atmosferă cât de cât suportabilă. Nu de alta, dar cîldura excesivă ne poate face mult rău.
Cum sporim puterea ventilatorului?
O primă soluție de a lupta âmpotriva caniculei ar fi să puneți un castron plin cu gheață în fața unui ventilator. În acest fel, oricât de ieftin ar fi ventilatorul, puterea sa va spori. Explicația e simplă. Pe măsură ce gheața se topește, răcește aerul din apropiere, iar ventilatorul îl împrăștie în toată încăperea Dacă nu aveți de unde să luați repede gheață, puteți stropi un prosop cu apă rece. Aveți, însă, grijă cum îl puneți deasupra ventilatorului pentru ca nu cumva să stricați aparatul sau să declanșați un scurt circuit. Prosopul umed, ca și gheața, dau naștere unei brize răcoroase, chiar dacă aceasta e mult mai slabă decât aceea furnizată de un aparat de aer condiționat.
Pe caniculă nu e bine să lăsați soarele să intre în casă
Chiar dacă în zilele frumoase și însorite este firesc să vrem să lăsăm soarele să pătrundă în casă prin ferestre, acest lucru nu face decât să ne încălzească și mai mult locuința. Mai exact, se creează un efect de seră. Pentru a evita acest lucru, cel mai bine ar fi să coborâți jaluzelele și să trageți perdelele până apune soarele.
S-ar putea ca în timpul zilei să fiți tentați să deschideți ferestrele pentru a mai răcori casa. Temperaturile de afară, din plin soare, sunt mai ridicate, ala că stăpâniți-vă. Așteptați până scad temperaturile spre seară pentru a aerisi.
„Temperaturile scad considerabil noaptea, astfel încât deschiderea unei ferestre seara va face să circule aer rece prin casă - ceea ce ar trebui să vă ajute să dormiți mai bine”, susțin specialiștii.
Un ajutor ar putea să vină și din partea plantelor de apartament. „Plantele de interior pot ajuta la răcirea unei case pe timp de caniculă, deoarece consumă aer cald pentru procesele lor naturale.
„Când atmosferă se încălzește, plantele vor elibera adesea prin frunze excesul de apă ca urmare, se răcesc singure atât pe ele, cât și mediul înconjurător. Cele mai bune plante în acest scop sunt plantele de cauciuc, și ficus benjamin.
Atenție! Becurile emană căldură
„Cel mai bine este să evitați orice fel de sursă suplimentară de lumină sau căldură atunci când temperatura este deja greu de suportat! În plus, veți economisi bani la factura de energie electrică”, spun specialiștii citați de Daily Express.