Regina care trăia în propria sa realitate nu putea înțelege că nu exista pâine pentru că nu exista hrană.

Propunerile lui Bloomberg oscilează între o neînțelegere asemănătoare a modului în care cei din afara lumii lor trăiesc de fapt și sancțiuni pentru a-i pedepsi pentru modul în care trăiesc.

Într-adevăr, așa cum insistă elitele stângiste, economia nu funcționează pentru noi toți, dar nu din cauza inegalității veniturilor, ci a inegalității stilurilor de viață. Elitele politice fac viața de netrăit pentru cei care nu gândesc asemenea lor și nici nu doresc asta. Iar aceste elite, la fel ca Tom și Daisy, sunt total oarbe la consecințele distrugerii unei societăți și înlocuirii ei cu o societate calchiată după modul lor de viață.

A învăța să programezi este versiunea lor de a-i îndemna să mănânce cozonac.

Din anii 1990 încoace, programul progresist viza eliminarea manufacturii și regruparea întregii țări în două niveluri de muncă de birou. Cei de la etajele superioare pot avea timpul liber și calitatea vieții necesare pentru a face exerciții și a merge cu bicicleta. Dar, la fel de des, să comande mâncare acasă și să joace jocuri video pentru a se amuza.

Cei de la etajele inferioase se așază la birou și își fac griji cu privire la viitorul lor până când slujba ajunge să le fie externalizată.

Obezitatea este cea mai mică dintre problemele pe care această concepție halucinantă asupra modului în care ar trebui să funcționeze lumea le-a provocat.

Căsătoriile eșuează pe măsură ce familia biparentală dispare. La fel și orice sentiment al scopului, importanței și optimismului privind viitorul. La fel ca obezitatea, declinul căsătoriilor este un simptom.

O societate sănătoasă nu se definește doar prin măsurile taliei, ci și prin capacitatea sa de a favoriza dezvoltarea personală.

De aceea, dădăcitul nu îi face pe oameni mai sănătoși. Așa cum ziceau romanii, „Mens sana in corpore sano”. Un trup sănător are nevoie de un spirit sănătos. O societate bolnavă duce la trupuri și spirite bolnave.

Și chiar dacă un război împotriva obezității va reuși, există multe alte lucruri nesănătoase.

Nici un regim nu poate obliga oamenii să fie sănătoși, deoarece nici o agenție guvernamentală nu îi poate face pe oameni fericiți.

Fericirea nu este o stare de extaz care vine dintr-o afluență de zahăr, din încheierea cu bine a unui nivel de joc, din urmărirea non-stop a unui serial sau din satisfacția oricărei alte forme de fericire trecătoare într-o societate care nu a fost construită pentru altceva.

Fericirea reală vine dintr-un sentiment de împlinire trăind o viață plină de sens.

Societățile totalitare nu sunt întotdeauna niște dictaturi convenționale. Ele includ sisteme în care o elită socială trage profit de pe urma puterii sale pentru a-i lipsi pe majoritatea oamenilor de liberul arbitru, fără ca nimeni să fie conștient.

Este posibil să nu îți dai seama și totuși să trăiești într-un stat cu represiune socială.

Bătrâna Americă, cea cu vagoane de tren și granițe, fabrici pline și nave cosmide, a fost cu mult mai puțin grasă, deși dieta sa era plină de carne, amidon și băuturi, deoarece oamenii săi mergeau într-o altă direcție.

Închiderea Americii (din cauza epidemiei – n.r.) este episodul final al acestei brave lumi noi în care fiecare este plătit să stea acasă și să aștepte ca geniile care au construit această societate zdrobită să-i salveze de la dezastrul ultim. Și, în timp ce trimit pacienții la spitale, ei se războiesc cu obezitatea. Din nou.

O societate sănătoasă este o societate în care oamenii nu doar că sunt liberi să-și părăsească domiciliile, dar au și un motiv să o facă.

Este diversă, nu în sensul oamenilor de diferite rase care urlă mânioși aceleași lozinci, ci în sensul că le permite oamenilor să gândească diferit, să trăiască diferit și să-și urmărească în mod liber propriile țeluri.

Cândva, și noi aveam o astfel de țară. Se numea America.

Cu toate probleme ei, era un loc mai fericit și mai suplu. Și, într-o zi, am schimbat această țară pe una mai atrăgătoare, deoarece am crezut că va face viața mai ușoară. Nu am făcut-o peste noapte. Au fost cel puțin o mie pe pași de-a lungul unui secol întreg.

Cei pe care i-am pus să ne conducă au transformat-o pentru a li se potrivi lor înșiși. Și se întreabă de ce atât de mulți oameni sunt furioși, grași și nefericiți în utopia lor.

Sunt însă convinși că pot construi un pat procustian guvernamental pentru a face utopia suplă din nou.