Perioada de aur a filmului românesc, care a consacrat atâtea și atâtea pelicule, și-a tras seva dintr-o generație care mustea de talent. Toma Caragiu, Constantin Codrescu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Octavian Cotescu, Ștefan Iordache,  Sebastian Papaiani,  Florin Piersic, sunt doar câțiva dintre „zeii” marilor ecrane. Toți au avut un dar, toți au plecat la drum mânați de un talent mistuitor.

Iar dacă într-adevăr talentul actoricesc este un dar, atunci Ioana Bulcă se poate considera norocoasă. Născută în ziua de Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie 1936,  Ioana Bulcă a fost remarcată încă din timpul studenției și a fost distribuită, când nici nu împlinise 19 ani, într-un film de mare anvergură: Moara cu noroc.  „Asta-i Ana lui Slavici!”, avea să exclame Victor Iliu, regizorul care a propulsat-o în lumea filmelor mari pe tânăra și frumoasa actriță.

Dar stăpânirea de sine de pe scenă sau din spatele camerelor de luat vederi ascundeau o fragilitate sufletească pe care doar oamenii înzestrați intelectual o pot „recicla” spre a o redărui celor din jur sub formă de talent.

Sensibilă și grațioasă, Ioana Bulcă visa, ca orice tânăr actor probabil, să ajungă la Hollywood.

Prococe și ambițioasă în același timp, tânăra se înscrisese la cursurile Şcolii populare de artă, secţiile canto şi artă dramatică, în timp ce era la liceu.

Sincopa

Filmul „Moara cu noroc”, din 1957, o trimisese pe Ioana Bulcă direct în lumea mare a cinematografiei românești. Făcuse rolul vieții ei, iar de acolo până la deplina consacrare nu mai era decât un pas.

Doar că acest mare pas s-a lăsat așteptat un timp. Ioana Bulcă a dispărut, pur și simplu, timp de 6 ani din lumina reflectoarelor.

„Aceia au fost ani de mare suferinţă. Nici nu vreau să-mi amintesc de ei… A fost groaznic de greu. Îmi pierdusem încrederea în mine. Șase ani e foarte mult pentru viaţa unui actor.

Deşi nu s-ar putea spune că am stat degeaba. Am jucat pe scenă, am apărut în foarte multe emisiuni tv, dar nu pentru marele ecran.  Și pe urmă, am făcut un copil. Mi-a dat Dumnezeu cel mai frumos copil, era ca un bulgăre de aur, a jucat şi în filme. Poate că e cel mai bun film al meu. Eu il divinizez, pentru ca este cea mai mare realizare a mea, alături de meserie. Pentru asta am trăit, pentru nimic altceva.

M-a costat faptul că am făcut un copil dintr-o mare dragoste.”, spunea Ioana Bulcă într-un interviu pentru revista Cinema, în anul 1972. Astăzi,  fiul său, Francesco Capelletti, este medic chirurg la Spitalul de Urgență Floreasca.

Povestea, aici:  Dr. Francesco Capelletti, copilul-actor, chirurgul pur-sânge și icoana tatălui. Destine de filme la Floreasca

Ioana Bulcă. Sursa foto: TNB

A doua ascensiune

Actrița a reînnodat firul succeselor în 1967, când a fost distribuită de regizorul Manole Marcus în rolul Midia, din pelicula „Zodia Fecioarei”.

„Midia era un rol greu, de compoziţie. Era şi un rol foarte frumos, pe care ar fi fost păcat să-l ratez… Dacă am trecut cu bine acea încercare, a fost mulţumită lui Manole Marcus, care are darul rar — şi foarte preţios la un regizor — de a face actorul să înflorească, să capete încredere în el, să-l decomplexeze, dacă e cazul —şi la mine, era!”, a rememorat Ioana Bulcă.

Cariera sa revenise pe drumul cel bun. Iar ascensiunea nu avea să se oprească aici. În 1970, este solicitată de Sergiu Nicolaescu să joace rolul doamnei Stanca în celebrul film „Mihai Viteazul”.

„În primele zile de filmare la „Mihai Viteazul”, Sergiu Nicolaescu se înfuria, pentru că de cum se punea lumina, mi se umpleau ochii de lacrimi. Pe urmă s-a obişnuit, sau poate a început să mă cunoască… Adevărul e că am lucrat foarte bine cu el. E un regizor care ştie ce să ceară fiecărui actor în parte. Ştie ce poate da fiecare. Iar pentru mine şi asta e foarte important. Pentru că fac parte din acea categorie de actori care „dau prea mult”, care supralicitează.

Regizorul deci trebuie să aleagă din ceea ce fac şi chiar să mă înfrâneze la un moment dat. Fiecare actor are nevoie de acel „ochi” care să vadă şi să selecţioneze, dar la mine asta e strict necesar… Ceea ce mi se pare însă până şi mie foarte ciudat —mă întreb cum li s-o fi părând altora — este că această timiditate şi emotivitate sunt dublate de un exces de personalitate.

O personalitate care, bună sau rea, nu ştiu, este oricum foarte puternică, foarte precisă şi foarte greu de stăpânit. Din fericire, nu sunt „o recalcitrantă” şi, în momentul în care un regizor îmi inspiră încredere, mă las dirijată aşa cum vrea el. De altfel (asta nu e o noutate) până la urmă filmul aparţine regizorului. Actorul e o materie cu care el lucrează. Un aluat sau o piatră tare, oricum o materie pe care el o modelează cum vrea”,  mai spunea actrița.

Visul din adolescență

În adolescenţă,  Ioana Bulcă visa să joace Shakespeare. „Era, şi este, autorul meu de căpătâi. Ce-ar fi fost însă dacă aş fi stat, aşteptând să joc Lady Macbeth? De altfel, mult mai târziu, şi nu pe scenă, ci în film, m-am întâlnit totuși cu o eroină pe care eu o trec în familia shakespearienelor: Doamna Stanca din „Mihai Viteazul”.

Ca temperament, ca sensibilitate, ca intensitate a sentimentelor, doamna Stanca e de acolo. Pentru mine a fost ceea ce se cheamă un rol mare. Totul e să nu stai în aşteptarea acelui rol mare. Din păcate, însă, nici asta nu depinde de noi. Noi depindem de scenarişti, de regizori şi, în ultimă instanţă, de public.

Noi nu existăm dacă nu suntem văzuţi. Actorul nu poate juca acasă, pentru familia lui. Imaginează-ţi că Peter O’Toole, după ce a făcut „Lawrence al Arabiei”, ar fi stat zece ani. Oricât de talentat ar fi un actor, oricâtă bogăţie ar purta în el, dacă nu joacă, degeaba. Mucegăiește. Moare. Actorii sunt ca florile. Dacă nu-i îngrijești, se ofilesc. La propriu și la figurat”, mai spunea marea actriță în același interviu.

Ultimul rol

„Restul e tăcere” (2007), regizat de Nae Caranfil,  este ultimul film în care a jucat Ioana Bulcă: „Rolul Aristizzei Romanescu a venit ca o mană cerească, în sensul că am fost foarte onorată. Rolul meu nu este foarte mare, dar pentru mine faptul că el s-a gandit la mine și mi-a oferit acest rol a fost ceva extraordinar. Pentru că, după 40 de filme pe vremea comunismului, nu am mai făcut film.

Nae Caranfil, care era foarte tânăr cand noi repetam Trilogia lui Andrei Șerban, venea tot timpul la repetiții și lua notițe despre toată lumea. Așa sunt viitorii regizori, au o apropiere față de actorii pe care-i iubesc și pe care îi consideră foarte elocvenți, în sensul talentului.Trilogia lui Șerban a fost, de asemenea, o experiență fabuloasă. Caranfil, dupa această trilogie, a scris scenariul la Restul e tăcere. Titlul filmului este, de fapt, vorba lui Hamlet.

Eu consider că nu este nimic mai important în teatru decât Hamlet. Nu o să se mai nască nici o altă piesă pe pământ ca aceasta. Aceasta este iubirea, venerația vieții mele. Toată viața mi-am dorit să joc rolul reginei din Hamlet și nu am apucat, pentru că la Teatrul Național nu s-a pus niciodată în repertoriu. Fiecare actor își cunoaște măsura, dorința lui de a deveni minunat. Rolul reginei Gertrude ar fi fost rolul vieții mele”, spunea Ioana Bulcă, după ce a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă a anului 2008, pentru rolul Aristizzei Romanescu din „Restul e tăcere"

„Am făcut roluri importante, care rămân”

Cu ani în urmă, actrița povestea că toată viața a luptat pentru adevăr și frumos: „M-am născut de Sfântul Ioan, este adevărat, de aceea mă şi cheamă Ioana. Cred că este unul dintre cele mai frumoase nume, aşa cum sună româneşte, nu cum sună în alte limbi. Faptul că m-am născut într-o zi atât de mare, atât de sfântă, cea a lui Ioan Înaintemergătorul, Botezătorul nostru, este un lucru extraordinar. Eu sunt foarte credincioasă, cred în forţa lui Hristos, a binelui.

Toată viaţa am luptat pentru adevăr şi pentru frumos. Am şi pierdut, dar am şi câştigat enorm, pentru că oamenii nu suportă adevărul decât cu mare greutate. Ori ţi-i faci prieteni pe viaţă, ori ţi-i faci duşmani, dar mie nu-mi pasă, căci sunt de acord cu ce spune marele romantic englez Keats: A thing of beauty is a joy for ever, în poemul lui formidabil... Am făcut roluri importante, care rămân. Lupta pentru adevăr şi pentru frumos m-a ţinut dreaptă şi vie. Important este să îmbătrâneşti cu demnitate, cu şira spinării dreaptă”.

Dr. Francesco Capelletti, fiul actriței: Mama era un personaj destul de retras, nu a avut niciun privilegiu

Pe fiul Ioanei Bulcă îl știm toți din celebrul film „Astă seară dansăm în familie” (1972). E puștiul neastâmpărat care stătea în compartimentul trenului împreună cu Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani și Stela Popescu.

Dr. Francesco Capelletti este, astăzi, un chirurg renumit la Spitalul de Urgență Floreasca. Într-un interviu pentru Evenimentul zilei, medicul  povestea că mama sa l-a lăsat să-și aleagă singur drumul pe care să meargă:

„Drumul meu a fost clar. Chirurgia generală am avut-o în cap de mic. Nu am avut niciun model, mama m-a crescut singură. La un moment dat, mi-a prins obrajii în mâini și mi-a spus: Să faci ce-ți place. Și să încerci să fii printre cei mai buni.

Sursa foto: Dr. Francesco Capelletti-Arhiva personală

Mama nu a încercat nicio secundă să mă influențeze. Asta în ciuda faptului că am fost ancorat în lumea filmului, a teatrului. Am și jucat în diverse piese. Eram foarte anxios când eram mic și nu-mi plăcea să stau singur acasă. Mă duceam astfel cu mama la teatru, spectacolele începeau la 19:00, 19:30, reveneam acasă pe la 22:30. Eram elev de gimnaziu, clasa a V-a, a VI-a, stăteam și eu pe acolo, prin culise.

Mama era un personaj destul de retras. Nu avea foarte multe prietenii, ieșiri, mese, onomastice. Și nici n-a avut niciun privilegiu. M-a crescut singură, dar și eu am ajutat-o mult. Plus că nu am creat probleme și am reușit să ating toate obiectivele propuse”.

Citiți și: Dr. Francesco Capelletti, copilul-actor, chirurgul pur-sânge și icoana tatălui. Destine de filme la Floreasca

O carieră prodigioasă

Ioana Bulcă a absolvit IATC, clasa profesor Ion Finteşteanu, asistent Sanda Manu, în 1957. După absolvire a jucat timp de doi ani pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în piese precum:

- Orsetta - „Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni, regia Dinu Cernescu, 1958

-Lenuţa Funduleanu -„Sfârşitul pământului" de Victor Eftimiu, regia Tiberiu Penţia, 1957

-Zoika - „Ani de pribegie" de Aleksei Arbuzov, regia Lidia Ionescu, 1957

-Aristiţa Vlahos - „Tudor din Vladimiri" de Mihnea Gheorghiu, regia Dinu Cernescu, 1957

Ioana Bulcă, o viață pe scena Teatrului Național

Roluri la TNB:

• Lotta Bainbridge - „Aşteptând la Arlechin" de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2007
• Bélise - „Femeile savante" de Moliére, regia Lucian Giurchescu, 1997
• Patroana de bordel - „Roberto Zucco" de Bernard Marie-Koltes, regia Felix Alexa, 1995
• Ann Putnam - „Vrăjitoarele din Salem" de Arthur Miller, regia Felix Alexa, 1991
• Înălţimea sa - „Cabinierul"- Ronald Harwood, regia Ion Cojar, 1991
• Hecuba - „Troienele" („Trilogia antică), regia Andrei Şerban, 1990
• Felice - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Victor Moldovan, 1988
• Didina Mazu - „D-ale carnavalului" de I.L.Caragiale, regia Sanda Manu, 1984
• Berta - „Cartea lui Ioviţă" de Paul Everac, regia Paul Everac, 1981
• Catinca Epureanu - Coana Chiriţa de Tudor Muşatescu, regia Horea Popescu, 1981
• Colette Duduleanu - „Gaiţele" de Al. Kiriţescu, regia Horea Popescu, 1977
• Elisabeth - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
• Ancuţa - „Apus de soare" de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, regia Marietta Sadova, 1973
• Nicole Martois - „Un fluture pe lampă" de Paul Everac, regia Horea Popescu, 1972
• Laura - „Moartea ultimului golan" de Virgil Stoenescu, regia Ion Finteşteanu, 1970
• Luchi Mantu - „Al patrulea anotimp" de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet, 1969
• Epancina Alexandra - „Idiotul" de F.M. Dostoievski, regia Alexandru Finţi, 1969
• Georgeta - „Enigma Otiliei" de George Călinescu, regia Ion Cojar, 1968
• Cucoana - „Zece zile care au speriat lumea" de Reed John, regia Mihai Dimiu, 1967
• Doamna Marghita - „Doamna lui Ieremia" de Nicolae Iorga, regia Nicolae Massim, 1965
• Ileana Cosânzeana - „Înşir'te mărgărite" de Victor Eftimiu, regia Miron Nicolescu, 1964
• Mitte Kremnitz - „Eminescu" de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964
• Ludovica, O doamnă tânără - „Cercul de cretă caucazian" de Bertolt Brecht, regia Lucian Giurchescu, 1962
• O invitată - „Anna Karenina" de Lev Nikolaevici Tolstoi, regia Moni Ghelerter, 1961
• Marianne - „Tartuffe" de Moliére, regia Ion Finteşteanu, 1960

Roluri în filme:

• Aristizza Romanescu - „Restul e tăcere", regia Nicolae Caranfil, 2007
• „Lovind o pasăre de pradă", regia Iosif Demian, 1983
• „Întoarcere la dragostea dintâi", regia Mircea Mureşan, 1981
• Magna Mater - „Burebista", regia Gheorghe Vitanidis, 1980
• „Şantaj", regia Geo Saizescu, 1980
• Rol principal feminin - „Secretul Anzilor", produs DEFA Berlin, 1975
• „Muşchetarul român", regia Gheorghe Vitanidis, 1975
• Doamna Casandra - „Dimitrie Cantemir", regia Gheorghe Vitanidis, 1975
• Evelina - „Un august în flăcări", regia Dan Piţa, Alexandru Tatos - serial tv, 1974
• D-na Kanitz - „Ciprian Porumbescu", regia Gheorghe Vitanidis, 1974
• „Astă seară dansăm în familie", regia Geo Saizescu, 1972
• Ana -„Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", regia Sergiu Nicolaescu, 1971
• Doamna Stanca -„Mihai Viteazul", regia Sergiu Nicolaescu, 1970
• „Răutăciosul adolescent", regia Gheorghe Vitanidis, 1969
• Midia în „Zodia Fecioarei", regia Manole Marcus, 1966
• „Fantomele se grăbesc", regia Cristu Polucsis, 1966
• „Portretul unui necunoscut", regia Gheorghe Turcu, 1960
• „Mândrie", regia Marius Teodorescu, 1960
• Ana -„La Moara cu noroc", regia Victor Iliu, 1956

Premii

-Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină acordat de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), în 1971, pentru rolul Doamna Stanca din filmul ''Mihai Viteazul";

-Medalia ''Centenarul Cinematografului Românesc 1896-1996" pentru contribuţia la progresul cinematografiei naţionale, acordată de UCIN;

-Medalia de aur, în 2000, a Centrului Naţional al Cinematografiei pentru rolul Doamna Stanca, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la Unirea din 1600;

-Artistă de onoare a filmului românesc pentru contribuţia la gloria artei şi culturii naţionale, conferit de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2001;

-Premiul de excelenţă pentru contribuţia deosebită la afirmarea filmului românesc conferit de Centrul Naţional al Cinematografiei în 2002;

-Medalia aniversară (1963-2008) a Uniunii Cineaştilor din România ''pentru merite în cinematografia naţională"; Diploma de Onoare a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L.Caragiale" Bucureşti, la împlinirea a 50 de ani de la absolvirea IATC (2007);

-Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul ''Transilvania International Film Festival" de la Sibiu, în 2007; Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film B-EST, în 2008; Premiul Gopo pentru ''cea mai bună actriţă a anului 2008", pentru rolul Aristizza Romanescu din filmul ''Restul e tăcere", în 2009.

-În 2004, preşedintele României îi conferă Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler.

-Ioana Bulcă este membru fondator al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) şi membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Surs: TNB