Un nou motiv de alarmă în SUA. A fost confirmat un caz medical ce părea a fi imposibil
- Raluca Dan
- 19 decembrie 2024, 07:28
Miercuri, centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat că un pacient a fost spitalizat din cauza unei infecţii severe cu H5N1 în Louisiana. Acesta a fost primul caz grav cunoscut până în prezent în rândul oamenilor din Statele Unite. De asemenea, acest caz a fost confirmat oficial în cursul zilei de vineri.
Oamenii se îmbolnăvesc adesea cu gripă aviară H5N1
Conform CDC, apariția unor cazuri izolate de îmbolnăvire gravă cu gripă aviară H5N1 la oameni nu reprezintă ceva neaşteptat și neprevăzut, având în vedere că astfel de situații au fost raportate anterior la nivel internațional, inclusiv în anul 2024 și anii precedenți, unele dintre ele soldându-se chiar cu decese.
Agenția americană a informat că, potrivit analizelor sale efectuate în laborator, riscul pentru populația la nivel internațional rămâne redus în aceste momente.
Virusul aparţine genotipului D1.1, fiind identificat la păsări sălbatice
CDC a comunicat că analiza preliminară a genomului viral prelevat de la pacientul infectat în Louisiana indică faptul că virusul aparţine genotipului D1.1.
Acest genotip a fost identificat la păsări sălbatice și la păsările de curte în Statele Unite ale Americii. De asemenea, acest genom a mai fost depistat în cazuri umane aflate recent în provincia canadiană British Columbia și statul american Washington.
Acest genotip al virusului se diferențiază de genotipul B3.13, care a fost detectat anterior la vacile de lapte, în cazuri umane din diverse state americane. De asemenea, acesta a mai fost depista și în anumite focare care au vizat păsări de curte din Statele Unite, a anunţat CDC.
Potrivit CDC, începând cu luna aprilie a acestui an, au fost raportate în Statele Unite, în total, 61 de cazuri umane de gripă aviară din clasa H5.
În prezent, CDC monitorizează evoluția virusului și colaborează cu alte instituții pentru a limita răspândirea acestuia. Oamenii sunt sfătuiți să evite contactul direct cu păsările domestice sau sălbatice bolnave și, de asemenea, să raporteze orice cazuri suspecte autorităților locale.