FCSB, amendată după ultimul meci. Sunt nereguli mari în echipa lui Becali
- Emma Cristescu
- 18 decembrie 2024, 07:40
FCSB a fost aspru sancționată de UEFA după meciul cu Olympiakos, scor 0-0, de pe Arena Națională, din etapa #5 a grupei unice de Europa League. Meciul a avut loc pe 29 noiembrie, pe Arena Națională. La mai bine de două săptămâni distanță, UEFA a amendat echipa lui Becali cu 22.000 de euro.
FCSB a primit două amenzi uriașe
Echipa lui Gigi Becali a primit două amenzi diferite. Prima, de 10.000 de euro, pentru „comportamentul neadecvat al clubului”, după cum notează UEFA în documentul oficial. A doua, mai mare, de 12.000 de euro, pentru blocarea căilor de acces pe stadion. Suporterii nu au respectat regulile și au stat pe scări, lucru interzis.
Și Olympiakos a fost sancționată
Și Olympiakos a fost sancționată. Grecii au primit o amendă de 7.500 de euro, pentru că suporterii echipei au aruncat cu obiecte. 43.572 spectatori au fost la meciul de pe Arena Națională. Atunci, la meci au asistat și aproximativ 4000 de greci.
FCSB este în acest moment pe locul 10 în Europa League. După cele 6 meciuri disputate, roș-albaștrii au acumulat 11 puncte, în urma a trei victorii și două remize. Echipa lui Becali are doar o înfrângere, cea cu Rangers, 4-0.
FCSB ar putea ajunge direct în optimi
Echipa lui Becali mai are de disputat doua meciuri, cel cu Qarabag, pe data de 23 ianuarie, și cel cu Manchester United, care se va juca pe 30 ianuarie, acasă. Cu 11 puncte, FCSB este calificată, potrivit statisticilor făcute de Football Meets Data, în play-off-ul pentru optimile de finală. Nu mai poate rata top 24 și va juca cel puțin încă două meciuri în competiție după ce se va termina grupa unică.
Roș-albaștrii pot merge și direct în optimi, dar ar avea nevoie de două victorii în ultimele două etape ale grupei.Lazio și Athletic Bilbao sunt singurele echipe care au acumulat deja câte 16 puncte și au cel mai probabil un loc asigurat direct în optimile competiției.