Comisia Europeană va menține măsurile împotriva Ungariei
- Iuliu Vlădescu
- 18 decembrie 2024, 08:40
Comisia Europeană va menține, în continuare, măsurile luate împotriva Ungariei și menite să protejeze bugetul Uniunii Europene.
Comisia Europeană, rezoluție cu privire la Ungaria
Comisia Europeană a adoptat luni o rezoluţie cu privire la Ungaria în cadrul condiționalității generale a bugetului UE, care prevede că legislaţia ungară aferentă nu abordează în mod adecvat riscurile de incompatibilitate apărute în consiliile de administrație ale așa-numitelor fundaţii de administrare a activelor, de interes public.
La 15 decembrie 2022, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în baza unei propuneri a Comisiei Europene, o decizie de punere în aplicare privind măsurile de protecție a bugetului UE împotriva încălcărilor statului de drept în Ungaria.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, luni, de Executivul de la Bruxelles, la 2 decembrie 2024, Ungaria a notificat oficial Comisia Europeană cu privire la modificările legislative specifice referitoare la fundațiile de administrare a activelor de interes public și la organizațiile pe care le întrețin.
Ungaria a cerut ajustarea sau încetarea măsurilor
Prin această notificare, Ungaria a solicitat Comisiei Europene să recomande Consiliului ajustarea sau încetarea măsurii privind aceste fundaţii de interes public, adoptată de Consiliu în 2022.
Potrivit comunicatului, Comisia Europeană a constatat că modificările legislative nu abordează în mod adecvat preocupările legate de incompatibilitate în cazul consiliilor de administrație ale fundațiilor de gestionare a activelor de interes public.
Comisia Europeană cere Ungariei să schimbe legile privind incompatibilitatea
Comisa Europeană a concluzionat că măsura privind aceste fundaţii și organizațiile pe care le întrețin trebuie să rămână în vigoare.
Comunicatul mai menţionează: Comisia Europeană a subliniat în mod clar ce ajustări ar fi necesare pentru a remedia în mod corespunzător situația.
Ungaria poate oricând să adopte și să anunțe noi măsuri corective care să convingă Comisia UE că măsurile adoptate de Consiliu trebuie ajustate sau anulate.
Reamintim că, anterior, în decembrie 2022, Uniunea Europeană a blocat alocarea a 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei. Totul în urma constatării că Budapesta nu respectă principiile statului de drept.
(MTI - Traducere Rador Radio România)